Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă după ce cazurile de holeră cresc dramatic la nivel global. Infecția acută, provocată de bacteria Vibrio cholerae, se transmite prin apă și alimente contaminate și poate provoca diaree severă și deshidratare rapidă, punând viața pacienților în pericol dacă nu este tratată prompt.
Boala se răspândește în special în zonele cu lipsă de igienă și apă potabilă sigură. OMS atrage atenția că în acest moment conflictele armate, sărăcia și infrastructura sanitară precară contribuie la revenirea holerei în forță, notează walesonline.co.uk.
În secolul XIX, holera a generat pandemii devastatoare în Europa, America de Nord și Asia. Astăzi, boala reapare în contexte similare, afectând în special țările instabile.
Cifre alarmante pentru 2025
Doar în acest an, peste 390.000 de cazuri de holeră au fost raportate oficial, însă OMS avertizează că numărul real este mult mai mare.
„Aceste cifre reflectă un eșec colectiv. Holera este prevenibilă și ușor de tratat, totuși continuă să facă victime”, a declarat un purtător de cuvânt al organizației.
Cea mai grav afectată regiune este Africa și Orientul Mijlociu, cu țări precum Sudan, Ciad, Republica Democratică Congo, Sudanul de Sud și Yemen.
Holera face prăpăd în Sudan
Holera face prăpăd în regiunea Darfur de Sud din sud-vestul Sudanului. Cel puțin 158 de oameni au murit în această vară în zonă, anunță autoritățile sanitare. Este cea mai gravă epidemie din ultimii ani, avertizează specialiștii, conform Mediafax.
Cel puțin 158 de persoane au murit de holeră de la sfârșitul lunii mai în Darfur de Sud, au anunțat sâmbătă autoritățile sanitare locale. Ministerul Sănătății din regiunea sudaneză a anunțat „o creștere a cazurilor de holeră, cu 2.880 de cazuri înregistrate, inclusiv 158 de decese, de la apariția primului caz al bolii” la sfârșitul lunii mai, anunță Le Figaro. Potrivit comunicatului, vineri au fost înregistrate 42 de cazuri noi de holeră și două decese.
Boala transmisă prin apa și alimentele contaminate poate ucide în câteva ore dacă pacientul nu primește îngrijiri medicale. Tratamentul este ușor de aplicat, dar spitalele din Sudan se confruntă cu mari probleme din cauza războiului civil prelungit.
Din vara anului 2024, aproximativ 100.000 de cazuri de holeră au fost înregistrate în Sudan, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Peste 2.400 de decese au fost înregistrate în aceeași perioadă, anunță UNICEF. Situația este deosebit de gravă în Darfur, unde oamenii se confruntă, pe lângă război, cu lipsa apei potabile, a igienei și a asistenței medicale.
Războiul din Sudan, care a ucis zeci de mii de oameni și a dezrădăcinat milioane de oameni, a provocat ceea ce ONU descrie drept „cea mai gravă criză umanitară din lume”. În ceea ce privește cazurile de holeră din Darfur, Medici Fără Frontiere (MSF) a avertizat la mijlocul lunii august că este „cea mai gravă epidemie pe care a cunoscut-o țara în ultimii ani”.
Comentează