Francezii au terminat investigațiile în cazul atentatelor care au îngrozit mapamondul: Teroriștii care au ucis la Charlie Hebdo își vor afla pedepsele

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-11-2018

Actualizat: 20-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Judecătorii de instrucţie însărcinaţi cu ancheta privind atentatele jihadiste de la Charlie Hebdo, Montrouge şi Hyper cacher, în ianuarie 2015, au notificat luni părţile cu privire la încheierea investigaţiilor, a declarat marţi o sursă judiciară, confirmând o informaţie dezvăluită de France Inter, pentru AFP, informează News.ro.

În total 15 persoane - majoritatea în detenţie provizorie - sunt inculpate în ancheta cu privire la aceste atentate, soldate cu 17 morţi.

Parchetul Parisului urmează să formuleze, într-o lună, cereri cu privire la o eventuală trimitere în faţa unor curţi cu juri, înainte ca judecătorii să ia o hotărâre finală.

Citește și: Digi 24 a aflat cine va fi ministrul Transporturilor: OMUL pe care Klaus Iohannis NU mai poate să îl refuze

În cursul unei reuniuni de informare a părţilor civile, la sfârşitul lui septembrie, magistraţii antiterorişti şi-au anunţat intenţia de a-şi încheia rapid ancheta, în perspectiva unui proces de trei luni, în 2020.

Ei au evocat identificarea unui posibil comanditar şi rolul central al unuia dintre suspecţi, a cărui inculpare a fost agravată cu privire la ”complicităţi în asasinate teroriste”.

Citește și: Reuniunea NATO din Canada: Secretarul adjunct al Alianței, apel la unitate în faţa unei Rusii 'din ce în ce mai agresive'

Aceste atacuri au fost primele într-un val de atentate islamiste fără precedent, soldate cu 246 de morţi în Franţa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri