Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Francine Niyonsaba a stabilit un nou record mondial în proba de 2.000 metri

World Athletics
World Athletics atletism

Atleta Francine Niyonsaba, din Burundi, a stabilit un nou record mondial la 2.000 de metri la reuniunea Continental Tour Gold de la Zagreb. Timpul ei de 5 minute 21,56 secunde a fost cu două secunde mai rapid decât recordul stabilit de Genzebe Dibaba, în sală în 2017.

Niyonsaba, medaliată cu argint mondial și olimpic la 800 m, se numără printre atleții cărora li s-a interzis să concureze la probele standard de 400 m, 800 m și 1.500 m, din cauza nivelului ridicat de testosteron, produs în mod natural.

Sportiva de 28 de ani spune că a continuat totuși să concureze în cursele de atletism pentru a-i "inspira pe alții".

Niyonsaba este una dintre multele atlete care au fost forțate să schimbe probele, din cauza unei decizi din 2019 a organismului de conducere World Athletics. Ea trecut la probele pe distanțe mai lungi, în care a obținut rezultate remarcabile.

Cursa ei de record mondial, care a depășit și recordul în aer liber, stabilit de irlandeza Sonia O'Sullivan în 1994, a venit la o săptămână după ce a revendicat victoria în cursa de 5.000m, la reuniunea Diamond League din Zurich.

La Jocurile Olimpice de la Tokyo, ea a terminat pe locul cinci în finala de 10.000 m, dar a fost descalificată în serii, la 5.000 m pentru o încălcare a culoarului.

Mai târziu, în vară, ea a devenit a cincea cea mai rapidă femeie din toate timpurile în cursa de 3.000 m.

Proba de 2.000 m nu a fost niciodată inclusă la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale, dar este deseori prezentă la reuniunile de atletism.

Marocanul Hicham El Guerrouj este deținătorul recordul mondial masculin, din 1999.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.