Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franța a trecut la acțiuni împotriva 'coloniștilor israelieni extremiști': Se lucrează la adoptarea unor sancțiuni la nivelul UE

jiss.org.il
franta israel

Franţa a impus sancţiuni unui număr de 28 de ”colonişti israelieni extremişti”, pe care-i acuză de ”violenţe împotriva civililor palestinieni în Cisiordania”, anunţă marţi Parisul, care precizează că lucrează la adoptarea unor sancţiuni în acest sens la nivelul Uniunii Europene (UE), relatează AFP.

”Franţa îşi reafirmă condamnarea fermă a acestor violenţe inadmisibile. Aşa cum am spus în numeroase rânduri, este responsabilitatea autorităţilor israeliene să le pună capăt şi să-i aducă în justiţie pe autorii acestora”, anunţă marţi într-un comunicat Ministerul francez de Externe, conform News.

Aceste 28 de persoane sunt ”vizate de o interdicţie administrativă pe teritoriul francez”, precizează Quai d'Orsay.

Ministerul anunţă că lucrează la ”adoptarea unor sancţiuni la nivel european” împotriva coloniştilor violenţi.

Statele Unite şi Regatul Unit au impus sancţiuni ”coloniştilor extremişti”, însă UE - care este necesar să ia această decizie în unanimitate - nu a ajuns la un acord în acest subliect, din cauza unor ţări ca Ungaria şi Cehia, potrivit unor surse diplomatice.

SOLUŢIA CU DOUĂ STATE

”Colonizarea este ilegală în dreptul internţaional şi trebuie să înceteze. Continuarea acesteia este incompatibilă cu crearea unui stat palestinian viabil, care este singura soluţie ca israelienii şi palestinienii să poată trăi alături, în pace şi securitate”, subliniază Quai d'Orsay.

Statele Unite şi UE pledează în favoarea unei soluţii cu două state, căreia i se opune Guvernul lui Benjamin Netanyahu, angajat într-un război în Fâşia Gaza împotriva Hamas, în urma unui atac sângeros al mişcării islamiste palestiniene în sudul israelului la 7 octombrie.

Acest război are repercusiuni în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat din 1967 de către Israel, zguduit de o reintensificare a violenţelor de la începutul Războiului din Fâşia Gaza.

Potrivit Autorităţii Palestiniene, peste 380 de palestinieni au fost ucişi de la începutul războiului din Fâşia Gaza de către militari şi colonişti israelieni în Cisiordania.

Peste 2,9 milioane de palestinieni trăiesc în Cisiordania ocupată, despărţită de Fâşia Gaza de teritoriul Israelului.

Aproximativ 490.000 de israelieni trăiesc în acest teritoriu palestinian, în colonii considerate ilegale în dreptul internţaional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.