Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franța anunță un mare plan pentru Orientul Mijlociu: va schimba total situația pe termen lung

adevarul.ro
orientul mijlociu

Franţa a anunţat joi că lucrează la un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind conflictul din Fâşia Gaza, care merge dincolo de un apel la o încetare imediată a focului, transmite AFP, informează Agerpres.

"Considerăm că este timpul să luăm noi iniţiative la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite cu privire la conflictul în curs", a declarat joi Christophe Lemoine, adjunctul purtătorului de cuvânt al Ministerului francez de Externe, amintind situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza.

"Franţa, în acest context, îşi asumă responsabilităţile şi lucrează în prezent la un proiect de rezoluţie", a adăugat el.

Chestionat la New York, ambasadorul francez la ONU, Nicolas de Riviere, a clarificat că proiectul Franţei va veni "mai târziu, cu o rezoluţie mai amplă privind diverse probleme, inclusiv o încetare a focului de durată, nu doar o încetare scurtă a focului în timpul Ramadanului".

Se cere încetarea focului

Două proiecte de rezoluţie care menţionează o încetare imediată a focului sunt în prezent în discuţie în Consiliul de Securitate. Unul, susţinut de mai mulţi dintre membrii nepermanenţi ai Consiliului "cere o încetare a focului umanitară imediată în luna Ramadanului".

Celălalt, susţinut de Statele Unite şi modificat de mai multe ori în ultima lună, observă "necesitatea unei încetări imediate şi durabile a focului pentru a proteja civilii din ambele părţi, pentru a permite furnizarea de ajutor umanitar esenţial şi, din această perspectivă, sprijină fără echivoc eforturi diplomatice internaţionale pentru realizarea unei astfel de încetări a focului în legătură cu eliberarea ostaticilor încă deţinuţi".

Întrebat despre coordonarea cu Statele Unite, care a anunţat miercuri seară că a înaintat Consiliului de Securitate un proiect de rezoluţie, purtătorul de cuvânt al Quai d'Orsay a remarcat că mai multe rezoluţii ar putea fi puse pe masă."În mod evident, ne coordonăm cu Statele Unite de la începutul crizei", a spus el, adăugând că Washingtonul este "un partener major" în Consiliul de Securitate al ONU. "Şi, prin urmare, există într-adevăr un dialog cu Statele Unite, care a existat de la începutul crizei", a asigurat el.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze vineri o rezoluţie prin care se solicită o încetarea imediată şi susţinută a focului în războiul din Fâşia Gaza, potrivit diplomaţilor. Consultarea cu privire la proiectul de rezoluţie prezentat de SUA a fost programată pentru vineri, ora 9:00 (13:00 GMT), conform dpa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.