Premierul francez Bernard Cazeneuve a denunţat marţi 'masacrele' comise de regimul sirian împotriva civililor la Alep 'cu sprijinul' Rusiei, care pot constitui 'crime de război şi chiar crime împotriva umanităţii', relatează AFP. 'Denunţ oroarea acestor masacre şi afirm că cei care le-au comis vor trebui să dea socoteală în faţa comunităţii internaţionale pentru crimele comise', a declarat el în preambulul la primul discurs de politică generală rostit în faţa Adunării Naţionale.
'În momentul în care vă vorbesc, o tragedie umanitară teribilă loveşte oraşul Alep şi populaţia sa civilă', a declarat el, menţionând situaţia 'femeilor şi a copiilor din Alep, (care) după luni de asediu, fug din calea bombelor şi sunt victimele a nenumărate atrocităţi'. 'Potrivit diverselor mărturii, bărbaţii cu vârsta sub 40 de ani sunt arestaţi, înrolaţi cu forţa, uneori executaţi de către armata siriană cu sprijinul unor forţe favorabile regimului Bashar Al-Assad, începând cu Rusia', a afirmat el. 'Aceste atrocităţi, care pot constitui crime de război, chiar crime împotriva umanităţii, sunt comise cu un cinism şi cu o cruzime fără precedent', a declarat premierul în discursul rostit la o săptămână după numirea sa. 'Nu vom accepta niciodată, în numele unui pretins realism, să ne raliem astăzi cu cei responsabili de masacrul de la Alep', a afirmat el, vizându-l implicit pe candidatul dreptei François Fillon, favorabil unei apropieri cu Moscova privind dosarul sirian, conform Agerpres.
ONU s-a alarmat marţi în legătură cu presupusa execuţie de către forţe apropiate regimului sirian a zeci de civili, între care şi copii, în oraşul Alep, pe care armata este pe punctul de a-l cuceri în totalitate.
Comentează