Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa nu permite revenirea spectatorilor pe stadioane în perioada următoare

stiripesurse.ro
suporteri tribune

Ministrul delegat al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a respins, duminică, ideea că meciul Franţa-Ucraina de la sfârşitul lunii martie ar putea permite publicului să se întoarcă pe Stade de France, aşa cum spera Federaţia Franceză de Fotbal (FFF), cu un grad de ocupare de 30 la sută, informează lefigaro.fr, potrivit news.ro.

"Astăzi, este clar o chestiune prematură, dar lucrăm în continuare la ea, aducerea subiectului în discuţie este importantă pentru a nu uita subiectul”, a declarat ministrul, duminică seară, la RTL.

Anterior, ea a explicat la Europa 1 că "situaţia (n.r. sanitară) este complicată pentru 20 de departamente, probabil că vor exista măsuri de izolare la sfârşit de săptămână, vor exista dificultăţi în exercitarea unor practici, nu se poate vorbi imediat despre relaxări sau despre întoarcerea publicului pe stadioane".

"Va trebui să aşteptăm, am început, azi, experimente în anumite zone culturale şi sportive, trebuie să venim cu protocoale care implică toate noile tehnologii posibile de gestionare a crizelor”, a continuat ea.

Citește și: BREAKING Fostul șef al Brigăzii de Crimă Organizată de la Cluj DAT pe mâna judecătorilor de DIICOT - Crease O CELULĂ de investigație ce folosea metode nelegale

"Încetul cu încetul, când vom putea relua, acestea sunt protocoalele care se vor aplica cluburilor profesionale şi când va juca echipa Franţei”, a adăugat fostul campion mondial la înot.

La începutul săptămânii trecute, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, anunţase că ar dori ca Stade de France să fie ocupat la 30 la sută din capacitate, reprezentând aproximativ 24.000 de persoane, la meciul Franţa-Ucraina din preliminariile Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.

În ceea ce priveşte experimentele pentru întoarcerea publicului pe stadioane, ministrul a reamintit că problema locului şi a cadrului acestor experimente "nu este încă decisă".

"Depinde de Sănătate să elaboreze caietul de sarcini, acesta este ceea ce va interesa autorităţile sanitare, va fi un public foarte specific, nu va fi general, deoarece există concepte juridice şi logistice”, a clarificat ea.

În domeniul cultural, concerte-test cu publicul din Marsilia şi Paris sunt deja planificate pentru martie şi aprilie, în cazul în care contextul le va permite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.