Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire şi-a exprimat marţi speranţa că Polonia va renunţa, în luna iunie, la opoziţia sa faţă de transpunerea în dreptul european a unui impozit minim de 15% pentru profiturile multinaţionalelor, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Sunt convins că blocajele vor putea fi ridicate până la data de 17 iunie", când este programată următoarea reuniune a miniştrilor europeni ai Finanţelor, a declarat marţi Bruno Le Maire înainte unei reuniuni cu omologii săi din UE care va avea loc la Bruxelles.
Subiectul impozitului minim pentru companiile multinaţionale este una din priorităţile preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, preşedinţie care se încheie la finele lunii iunie.
Este nevoie de votul unanim al celor 27 de state membre pentru a valida proiectul de directivă pregătit de Comisia Europeană.
Franţa vrea ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, printre care şi Polonia, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.
Intrare în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru a satisface anumite ţări care au cerut mai mult timp.
Autorităţile de la Varşovia şi-au reiterat, la începutul lunii aprilie, opoziţia faţă de acest impozit, iar subiectul urma să revină marţi pe masa discuţiilor miniştrilor europeni ai Finanţelor. Până la urmă însă subiectul a fost retras de pe ordinea de zi, din lipsa progreselor.
Separat, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, s-a declarat marţi "destul de optimist", că acordul istoric cu privire la impozitul minim pentru multinaţionale va fi aprobat de ţările membre ale UE, chiar dacă implementarea ar putea să fie amânată până în 2024.
Prezent la Forumul de la Davos, Mathias Cormann le-a spus participanţilor că este în interesul SUA să se alăture acordului convenit anul trecut de aproape 140 de ţări pentru a introduce un impozit minim de 15% pentru profiturile multinaţionalelor.
"Sunt destul de optimist că Executivul comunitar va prezenta directiva de implementare a acordului", a spus Mathias Cormann.
Franţa speră că Polonia va renunţa la blocarea proiectului impozitului minim pentru multinaţionale
Explorează subiectul
Articole Similare

2.909
Europa apasă accelerația pe euro digital: moneda care ar putea rupe dependența de Visa și Mastercard. Cum o vom folosi
2.909

4.495
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.495

14.846
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
14.846

1.030
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
1.030

3.536
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
3.536

136
Numărul cazurilor de cancer creşte în UE, cu impact social şi economic tot mai mare
136

46
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
46

5.178
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
5.178

4.026
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
4.026

260
Medicamentele care conţin levamisol, retrase de pe piaţa UE
260

178
Reţeaua europeană de sateliţi IRIS2, rivală a Starlink, trebuie să fie competitivă la preţ şi performanţă, spune şeful Eutelsat
178

3.803
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
3.803

3.482
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
3.482

















Comentează