Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa vrea să destructureze altă tabără de migranţi după cea de la Calais

calais

Ministrul de interne francez, Bruno Le Roux, şi-a făcut publică, miercuri, intenţia de a lansa 'pe cât de repede posibil destructurarea' taberei din Grande-Synthe, unde locuiesc circa 1.500 de migranţi, lângă Dunkerque (nordul Franţei), informează AFP. 'Nu putem lăsa lucrurile să continue astfel', a estimat ministrul cu privire la această tabără, a cărei populaţie a crescut puternic după închiderea, în octombrie, a taberei de la Calais, la circa 30 de kilometri mai în vest, unde locuiau în condiţii precare mai multe mii de migranţi.

'Destructurarea treptată a taberei (de la Grande-Synthe) trebuie să poată începe cât mai repede posibil', a insitat Bruno Le Roux. Altercaţii violente între refugiaţi - în special kurzi - au marcat funcţionarea acestei tabere, deschisă în martie 2016 la iniţiativa primăriei ecologiste, care asigura că respectă normele internaţionale în vigoare pentru siturile umanitare, conform Agerpres.

Le Roux şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu fenomene 'inacceptabile', precum 'mite' sau 'împrumuturi' pentru 'a limita accesul la astfel de dispozitive ca duşul, de exemplu. Aceste fenomene nu pot dura, 'mai ales ţinând cont de afluxuri (de migranţi) care ar putea continua să sosească', a declarat el. Organizaţia 'Medecins du Monde' (MdM) a denunţat recent, într-un comunicat, 'un abandon al puterilor publice' în această tabără.

'În urma destructurării a o parte din adăposturi, cele 1.500 de persoane oficial recenzate sunt nevoie în ziua de azi să se înghesuie în mai puţin de 300 de căsuţe devenite extrem de vetuste, pentru că nu au fost întreţinute. Aceste condiţii sanitare deteriorate şi această promiscuitate afectează direct sănătatea persoanelor', a deplâns situaţia MdM. 'Dacă situaţia continuă să se deterioreze, tabăra din Grande-Synthe ar putea deveni foarte repede un episod dezastruos în plus în politica migraţiei din Franţa, stând mărturie lipsei de voinţă politică pentru găsirea unor soluţii perene', a estimat această organizaţie neguvernamentală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.