Un număr impresionant de femei afirmă că au fost drogate cu o substanță diuretică, strecurată în băuturi calde primite în timpul unor interviuri de angajare cu Christian Nègre, un funcționar important din Ministerul Culturii din Paris. Trei dintre ele au povestit pentru The Guardian ce au îndurat, într-un caz care amintește de scandalul Pelicot.
În 2015, Sylvie Delezenne, specialistă în marketing din Lille, credea că a primit șansa vieții atunci când a fost contactată pe LinkedIn de un recrutor de la Ministerul Culturii și invitată la Paris. „Era visul meu să lucrez la Ministerul Culturii”, a spus ea.
În locul unei noi slujbe, Delezenne – pe atunci în vârstă de 45 de ani – a ajuns să fie una dintre cele peste 200 de femei aflate astăzi în centrul unei investigații privind presupusa administrare de substanțe fără consimțământ, chiar în contextul unui interviu.
Un judecător de instrucție analizează acuzații potrivit cărora, timp de nouă ani, candidatelor intervievate de Nègre li s-ar fi oferit cafea sau ceai în care ar fi fost pus un diuretic ilegal, cunoscut pentru efectele sale rapide.
Femeile spun că, ulterior, el propunea continuarea discuției în plimbare, departe de orice grup sanitar. Multe victime descriu senzații de urgență, degradare fizică și episoade în care au urinat în public. „La momentul respectiv, nici măcar nu știam că există acest tip de atac”, a spus Delezenne.
Descoperiri șocante în anchetă
Cazul a ieșit la iveală în 2018, când un coleg a reclamat că Nègre ar fi încercat să fotografieze picioarele unei înalte funcționare. Poliția a deschis o anchetă și a găsit un fișier Excel numit „Experimente”, unde ar fi fost notate momentele administrării substanțelor și reacțiile femeilor.
Nègre a fost exclus din minister în 2019 și pus sub acuzare pentru drogare și agresiune sexuală. Avocata sa, Vanessa Stein, a transmis că acesta nu va comenta în timpul investigației.
De atunci, bărbatul a continuat să lucreze în sectorul privat.
Avocata Louise Beriot, care reprezintă mai multe victime, a rezumat astfel situația: „Sub pretextul unei fantezii sexuale, este vorba despre putere și dominare asupra corpurilor femeilor… prin umilire și control”.
O problemă care reaprinde discuția despre „supunerea chimică”
După șase ani de investigații, acest dosar se adaugă altor cazuri din Franța care scot în prim-plan abuzuri comise prin drogare, cunoscute sub termenul de „supunere chimică”.
Notorietatea fenomenului a crescut după procesul Pelicot, în care zeci de bărbați au fost condamnați pentru violarea unei femei drogată până la inconștiență de soțul ei.
Victimele din actualul dosar spun că durata enormă a procedurilor le înrăutățește trauma.
„Șase ani mai târziu, încă așteptăm procesul, ceea ce este uluitor”, a spus Émilie, una dintre ele. „Durează prea mult. Procesul judiciar provoacă mai multă traumă decât vindecare. Nu asta ar trebui să însemne justiția.”
Cum s-a desfășurat interviul Sylviei Delezenne
Delezenne povestește că, odată ajunsă în clădirea ministerului, situată lângă Luvru, a fost condusă într-o sală de ședințe. A acceptat o cafea, pe care ea însăși spune că a selectat-o la automat. Nègre i-ar fi luat apoi paharul, s-ar fi dus să salute un coleg și i l-ar fi înapoiat după câteva clipe.
El ar fi propus o plimbare prin grădinile Tuileries. Interviul a durat ore. Între timp, Delezenne simțea că organismul ei cedează: „Mâinile îmi tremurau, inima îmi bătea cu putere, picături de sudoare îmi curgeau pe frunte și mă înroșeam. Am spus: „Am nevoie de o pauză tehnică”. Dar el a continuat să meargă.”
Nu a mai reușit să se abțină: „Nu mă simțeam bine; m-am gândit ce pot să fac?” A urinat ghemuită lângă un tunel. „El s-a apropiat, și-a scos jacheta și a spus: «O să te protejez». Mi s-a părut ciudat.”
Experiența a distrus încrederea ei profesională. În drum spre casă, s-a simțit teribil: „Picioarele îmi erau atât de umflate încât sângerau din cauza frecării cu pantofii.”
Ani întregi a evitat Parisul și nu a mai aplicat la joburi. „Aveam coșmaruri, accese de furie… credeam că sunt inutilă”, a spus ea.
Patru ani mai târziu, poliția i-a explicat că datele ei figurau într-un tabel, alături de fotografii ale picioarelor. A fost diagnosticată cu PTSD. „Timpul necesar pentru a ajunge la proces mă apasă… Furia nu dispare.”
Povestea lui Anaïs de Vos: „Într-un interviu, când cineva îți oferă cafea, spui da”
Anaïs de Vos avea 28 de ani când a candidat pentru un post la minister, în 2011. Ea nu obișnuia să consume cafea: „Dar într-un interviu, când cineva îți oferă cafea, mai ales managerul, spui da”.
Nègre i-ar fi preparat băutura într-un colț al încăperii. Femeia a început rapid să simtă nevoia de a merge la toaletă. El ar fi condus-o însă în direcția opusă, spre malul Senei.
„M-a privit în ochi și mi-a spus: „Ai nevoie la toaletă?” Era ca și cum un adult vorbea cu un copil. Mi s-a părut bizar”, a relatat ea.
De Vos spune că i-a indicat un loc sub un pod pentru a urina — sugestie pe care a refuzat-o.
A încercat să ajungă la o toaletă publică, dar accesul costa 1 euro, iar geanta îi rămăsese la minister. El nu a vrut să o împrumute cu bani. A reușit să ajungă într-o cafenea, unde și-a udat hainele înainte de a ajunge la baie.
Pe trenul spre casă se simțea „foarte rău și ca și cum era pe punctul de a leșina”.
Când poliția a contactat-o în 2019, nu a fost surprinsă: „Întotdeauna am crezut că ceva era ciudat… Sistemul judiciar a durat prea mult… Pentru noi, este ca și cum am fi victimizate a doua oară.”
Experiența lui Émilie: „Mă simțeam amețită; credeam că o să leșin”
Émilie, activă în domeniul artistic în 2017, a primit și ea invitația la un interviu, de data aceasta la biroul regional din Strasbourg. Nègre i-ar fi pregătit un ceai, apoi ar fi continuat discuția într-o plimbare lungă.
„Voiam să merg la toaletă, dar el a spus: „Nu sunt toalete aici. Hai să continuăm.” Mergea foarte, foarte încet… Mă simțeam amețită; credeam că o să leșin”, a mărturisit ea.
Când s-au întors, i-a arătat o toaletă privată lângă propriul birou: „Mi s-a părut foarte ciudat”.
Abia în 2019, când a apărut un reportaj privind o investigație despre drogări cu diuretice, a realizat ce se întâmplase: „Dintr-o dată, totul a căpătat sens, dar a fost un șoc imens”.
A depus plângere, și ulterior a părăsit atât locul de muncă, cât și Franța.
Consecințe juridice și reacții instituționale
Avocata Louise Beriot spune că dosarul are o „amploare extraordinară” și că durata anchetei reprezintă o „victimizare secundară”.
„Procesul Pelicot a fost un prim pas foarte important, iar administrarea de substanțe chimice rămâne o problemă vastă”, afirmă ea.
Unele dintre femei au câștigat despăgubiri într-un proces civil împotriva statului, deși ministerul nu a fost găsit responsabil.
Reprezentanți ai Ministerului Culturii susțin că instituția este angajată în prevenirea hărțuirii și sprijinirea supraviețuitoarelor.
Sindicatul CGT afirmă: „Vrem ca ministerul să-și recunoască responsabilitatea… există o problemă sistemică, care a permis unui înalt funcționar public să acționeze astfel timp de un deceniu”.
Sindicatul spune că existaseră deja acuzații privind fotografierea picioarelor femeilor în timpul ședințelor.
Delezenne, care lucrează acum în marketing la un salon din Lille, spune: „Prioritatea mea este ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată altcuiva.”
Comentează