DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fraţii Becali, Borcea, o judecătoare şi doi avocaţi, trimişi în judecată de DNA

becalii

Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe judecătoarea Geanina Terceanu, aflată în arest la domiciliu, pentru luare de mită în legătură cu pronunţarea unei soluţii favorabile în dosarul transferurilor din fotbal. În dosar, au fost trimişi în judecată şi foştii impresari Ioan şi Victor Becali, precum şi Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al Clubului de fotbal "Dinamo", pentru dare de mită, toţi aflaţi în executarea unei pedepse cu închisoarea.

OFICIAL: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

TERCEANU GEANINA (fostă Teodorovici Geanina), judecător în cadrul Tribunalului București, aflată în arest la domiciliu, sub aspectul infracțiunii de luare de mită,

BECALI IOAN, impresar sportiv, la data faptei (aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea), la acest moment procesual fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită,,

BECALI VICTOR, impresar sportiv, la data faptei (aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea), la acest moment procesual fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită,

BORCEA CRISTIAN, președinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”, la data faptei (aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea), fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită,

IORGOVAN GEORGE-ANTONIE, avocat, fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, 

PETRE DANIEL COSTEL, avocat, fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În cursul lunii februarie 2009, inculpatei Terceanu Geanina, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului București, i-a fost repartizat spre judecare un dosar penal cunoscut în spațiul public sub numele de „Dosarul transferurilor de fotbaliști”, cauză în care inculpații Becali Ioan, Becali Victor și Borcea Cristian, alături de alți inculpați, fuseseră trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și de evaziune fiscală.

La data de 3 aprilie 2012, inculpata Terceanu Geanina a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații trimiși în judecată și pentru toate infracțiunile reținute în sarcina acestora, achitare pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 („fapta nu există”).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare – inculpata Terceanu Geanina a primit, în intervalul aprilie 2009 – mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpații Becali Ioan și Becali Victor (cei doi fiind frați), iar suma de 10.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpatul Borcea Cristian.

În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiți de inculpata Terceanu Geanina la achiziționarea unei locuințe (al cărei preț total a fost de 93.000 euro).

Ulterior, la data de 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de către inculpata Terceanu Geanina a fost desființată printr-o decizie penală a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate.

La data de 08 decembrie 2015, fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză, în legătură cu infracțiunile de corupție comise de către Terceanu Geanina și Borcea Cristian, inculpatul Iorgovan George-Antonie a făcut afirmații mincinoase și nu a spus ceea ce știe cu privire la fapte și împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.

La data de 24 noiembrie 2015, fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză, în legătură cu infracțiunile de corupție comise de către Terceanu Geanina, Becali Ioan și Becali Victor, inculpatul Petre Daniel-Costel a făcut afirmații mincinoase și nu a spus ceea ce știe cu privire la fapte și împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatei Terceanu Geanina. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.