Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Frozen 2 rămâne lider în box office-ul românesc

Frozen desene animate

Animația "Regatul de gheață 2/ Frozen 2", de Chris Buck și Jennifer Lee, se menține pe prima poziție în box office-ul românesc, cu încasări de 2.471.702 lei în al doilea weekend pe marile ecrane, potrivit cinemagia.ro.

"Regatul de gheață II/ Frozen II", de Chris Buck și Jennifer Lee, beneficiază de vocile unor actori celebri, precum Kristen Bell, Evan Rachel Wood, Jonathan Groff, Idina Menzel. Povestea începe la ceva vreme după evenimentele din primul film, într-un Arendelle ai cărui locuitori se bucură de pace. Iniţial, cea mai mare provocare a poveştii pare să fie dorinţa lui Kristoff (Jonathan Groff) de a o cere de soție pe Anna (Kristen Bell), dar asta doar până când Elsa (Idina Menzel) aude o voce misterioasă ce-i aduce aminte de un cântec de leagăn din copilărie. O ameninţare supranaturală şi posibilitatea ca trecutul regatului să nu fie la fel de luminos precum cred cele două surori le vor arunca pe eroine într-o nouă aventură.

Poziția a doua este ocupată de o premieră, "Se-ncinge treaba!/ Playing with Fire", de Andy Fickman, care a avut încasări de 433.093,86 de lei. O echipă de pompieri de elită trebuie să aibă grijă de trei copii năzdrăvani pe care i-au salvat dintr-un incendiu, dar habar nu au că îi așteaptă cea mai grea misiune din viața lor.

O premieră ocupă și poziția a treia: "Îngerii lui Charlie/ Charlie's Angels", de Elizabeth Banks, o producţie cu o nouă generaţie de îngeri neînfricaţi ai lui Charlie, care a avut încasări de 422.693 de lei. În viziunea îndrăzneaţă a lui Banks, Kristen Stewart, Naomi Scott şi Ella Balinska sunt cei trei îngeri care lucrează pentru misteriosul Charles Townsend, a cărui agenţie de securitate şi investigaţii s-a extins în toată lumea. Având cele mai deştepte, curajoase şi pregătite tinere, echipele de Îngeri din toată lumea, conduse de mai mulţi Bosley, se ocupă acum de cele mai dure misiuni de pretutindeni. Scenariul a fost scris de Elizabeth Banks după o povestire de Evan Spiliotopoulos şi David Auburn, arată Cinemagia.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele românești la sfârșitul săptămânii trecute este completat de "Într-o relație cu telefonul meu/ Jexi", de Jon Lucas și Scott Moore (388.599,87 de lei), "Maria, Regina României", de Alexis Sweet Cahill (262.441,03 lei), "Marea provocare: Le Mans ’66/ The Grand Challenge: Le Mans '66" ("Ford v Ferrari"), de James Mangold (204.110 lei), "O nouă poveste de Crăciun/ Last Christmas", de Paul Feig (195.016,70 de lei), "Doctor Sleep", de Mike Flanagan (116.863,80 de lei), "Maleficent: Suverana Răului/ Maleficent: Mistress of Evil", de Joachim Rønning (96.240 de lei), "Bătălia de la Midway/ Midway", de Roland Emmerich (92.179,50 de lei).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.