Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Frunzăverde: Statul poliţienesc al lui Băsescu, în continuare la butoane

frunzaverde

În 2010, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, actualul vicepreşedinte liberal Sorin Frunzăverde, pe atunci membru PDL, vorbea despre un "stat poliţienesc" generat de "regimul Băsescu". După aproape 5 ani, Frunzăverde a trecut la PNL, s-a reîntâlnit cu foştii colegi din PDL în noul PNL, iar Băsescu a fost înlocuit de Iohannis. Singura constantă: statul poliţienesc, care generază blocaje în administraţie şi mediul de afaceri.

Ce spune acum Sorin Frunzăverde despre "statul poliţienesc":

"Aceste afirmații le-am făcut în 2010, când regimul Băsescu era în plină glorie. Eu nu am spus aceste lucruri când regimul Băsescu a dispărut. Acum vorbesc toţi despre această chestiune. Inclusiv sintagma "stat poliţienesc" - care nu-mi aparţine, ea vine din istorie - a fost preluată de foarte mulţi analişti politici, oameni politici, creatori de opinie. Eu am spus-o în 2010, când Băsescu mai avea 4 ani de mandat mari şi laţi. Am avut curaj să vorbesc atunci despre ce se întâmpla cu acest regim, pentru că a fost un regim. Din nefericire, nu a dispărut această stare de blocaj antreprenorial. România este în continuare, din punct de vedere economic şi administrativ, într-o stare de blocaj antreprenorial. Nu întâmplător auzim oameni care spun că, de fapt, în România nu mai vrea nimeni să semneze, nu-şi mai asumă nimeni niciun fel de responsabilitate, pentru că poate fi interpretată. Deciziile pot fi scoase din context, interpretate. Mai mult, se interpretează mai nou nu legalitatea măsurii, ci oportunitatea ei, ceea ce nu ţine de Justiţie. Sperăm că lucrurile acestea se vor schimba. Încă nu s-au schimbat. Dar ceea ce am spus în 2010 s-a adeverit", a declarat Sorin Frunzăverde într-un interviu la Radio România Reşiţa.

Sorin Frunzăverde consideră că afirmaţiile sale din 2010 sunt confirmate în 2015 şi de presa internaţională, făcând trimitere la o serie de articole publicate de New York Times, Reuters şi Der Spiegel, în care se vorbeşte despre blocajul generat de anchetele DNA.

Vezi şi: Reuters avertizează: Combaterea corupției de către România are o consecință nedorită

După ce a făcut zilele trecute subiectul emisiunii "Dosar de politician" de la B1 TV, în care i se prezicea că va fi anchetat de DNA, preşedintele CJ Caraş-Severin afirmă că va face publice numele celor care ar fi comandat apariţia sa într-o asemenea anchetă TV.

Vezi şi: New York Times despre 'Mania anti-corupţiei din România'

Ce spunea Sorin Frunzăverde în 2010:

"România riscă să se transforme într-un stat poliţienesc, nu într-un stat al poliţiei, ci într-unul poliţienesc, în accepţiunea clasică a cuvântului. Principala problema a PDL şi a opoziţiei, pentru că în democraţie nu poţi guverna fără opoziţie, o reprezintă scoaterea ţării din haosul administrativ, din vrajba politică şi din statul poliţienesc, care sufocă economic orice comunitate. Acesta este motivul pentru care compatrioţii noştri resimt mult mai acut criza economică, în comparaţie cu alţii din Uniunea Europeană."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.