Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fugit în Anglia, Veaceslav Platon a depus o plângere cu privire la încălcarea dreptului la demnitate împotriva Maiei Sandu, în România

stiri.md
Veaceslav Platon

Controversatul Veaceslav Platon a depus o sesizare cu privire la încălcarea dreptului la demnitate împotriva președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Este vorba despre o declarație a șefului statului care a fost enunțată în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8, transmite știri.md.

Sunt convins, de la tribuna Adunării Generale a ONU, Maia Sandu ne va vorbi numaidecât despre gruparea Platon, care o împiedică să vaccineze populația, să deschidă porțile de la Președinție și să înlocuiască semnele de circulație rutieră.

Iar până atunci, o vom purta pe Maia prin instanțele românești, distrăgându-i un pic atenția de la activitățile destructive de ruinare a statului moldovenesc abia viu

„Prin declarațiile sale false și ofensatoare (ale Maiei Sandu n. r.), făcute public în scopul creării în societate a atitudinii ostile față de mine, încălcând dreptul meu la demnitate”, se arată în declarație.

Precizăm că Veaceslav Platon a anunțat că o dă în judecată și pe jurnalista și cofondatoarea TV8, Mariana Rață, pentru lezarea onoarei și demnității. Mai mult, Platon susține că jurnalista ar fi un agent al Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Știri.md amintește că președinta țării, Maia Sandu, susține că în prezent cele mai mari pericole pentru securitatea țării reprezintă vulnerabilitatea instituțiilor statului, precum și existența grupărilor corupte, care s-au creat de-a lungul anilor.

Printre grupările enumerate de președintă este cea condusă de fostul democrat Vlad Plahotniuc, fostul primar de Orhei, Ilan Șor, precum și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.