Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Furie în Italia faţă de o Europă 'urâtă', 'moartă' după summitul UE (presă)

La Stampa
italia armata

O Europă 'urâtă', 'moartă' - presa italiană de vineri exprimă dezamăgirea şi furia din Peninsulă faţă de Uniunea Europeană, după ce la summitul de joi al Celor 27 s-a decis să se amâne examinarea unor măsuri mai ample împotriva consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19, notează AFP.

La summitul organizat prin videoconferinţă, premierul italian Giuseppe Conte a ameninţat că nu va semna o declaraţie comună dacă Uniunea Europeană nu va adopta măsuri forte, 'cu instrumente financiare inovatoare şi în mod real adecvate unui război pe care trebuie să-l purtăm împreună'. În acest context, Cei 27 au convenit 'să prezinte propuneri într-un termen de două săptămâni'.

Italia, cu a doua datorie publică din zona euro, după Grecia, aşteaptă de la Uniunea Europeană o mai mare solidaritate financiară, însă ţările nordice, în frunte cu Germania, refuză orice mutualizare a datoriilor eurozonei şi orice proiect de 'coronabonduri', comentează AFP.

'Conte îi spune unei Europe moarte să se ducă la naiba', titrează cotidianul Fatto Quotidiano, în timp ce La Repubblica, cu o linie în mod obişnuit pro-UE, vorbeşte despre 'Urâta Europă'.

'Dacă UE nu se pune de acord, proiectul european este terminat', scrie şi Corriere della Sera, tot o publicaţie proeuropeană, dar care notează ironic că 'uniunea nu face puterea'.

La rândul său, cotidianul financiar Il Sole-24Ore consideră că UE se află 'la o cotitură' şi citează un diplomat european potrivit căruia 'atunci când numărăm morţii, nu numărăm miliardele'.

'Ne aşteptăm de la partenerii noştri europeni la loialitate, ne aşteptăm ca Europa să-şi joace rolul, pentru că cu vorbele frumoase nu ştim ce să facem', a scris pe pagina sa de Facebook ministrul de externe, Luigi Di Maio.

Fostul preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, membru al partidului de opoziţie Forza Italia, s-a arătat şi el furios, avertizând că 'o Europă laşă precum cea pe care am văzut-o ieri va fi învinsă de coronavirus'.

'În timp ce se moare şi economia se prăbuşeşte, deciziile sunt amânate peste două săptămâni. Egoismul masochist al susţinătorilor rigorii (bugetare) este miop şi periculos pentru toţi', şi-a făcut el cunoscută indignarea.

'Odată în plus, Europa îşi demonstrează absenţa, nu există o strategie', a denunţat la postul Rete4 Luca Zaia, guvernatorul regiunii Veneto, una din cele mai afectate de epidemie.

Italia rămâne ţara europeană cu cel mai greu tribut plătit pandemiei, cu aproape 8.200 de decese.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.