Circulaţia a trei trenuri de călători a fost afectată în cursul nopţii de joi spre vineri pe raza Regionalei Iaşi, după ce mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată, doborâţi de vântul puternic, informează CFR SA.
Intervalele afectate au fost Poiana Ilvei - Leşul Ilvei, Ilva Mare - Măgura Ilvei şi Iacobeni - Mestecăniş.
"Pe raza SRCF Iaşi au fost probleme în cursul nopţii, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile - rafale puternice de vânt - fiind necesară intervenţia cu 5 drezine pantograf şi personal feroviar pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la linia de contact şi pentru îndepărtarea arborilor prăbuşiţi pe calea ferată. Intervenţiile au impus înlocuirea firului de contact rupt de arborii prăbuşiti, înlocuirea de izolatori (5), console (4), colectoare (2), tiranţi (7), port-fixatori (3), pendule (27) şi refacerea legăturilor electrice rupte", menţionează purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
În aceste condiţii, trenul IR 1837 a înregistrat o întârziere de circa 190 de minute, pentru că a staţionat pentru accesul drezinelor pantograf, cu care s-a acţionat între staţiile Poiana Ilvei - Leşul Ilvei şi Ilva Mare - Măgura Ilvei.
De asemenea, garniturile IR 1765 şi IR 1766 au circulat cu locomotive Diesel între staţiile Mestecăniş şi Vatra Dornei.
Intervenţiile au fost finalizate în jurul orei 03:20.
Furtuna a perturbat circulația trenurilor - Intervenții pentru înlăturarea unor copaci căzuți pe calea ferată
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

788
Vremea se răcește accentuat: ploi, lapoviță și ninsori în mai multe regiuni. Prognoza pe zile până după Paște
788

2.335
Medicul care l-a operat pe Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru înșelăciune. Ce i-ar fi făcut unui pacient pentru a primi bani
2.335

1.753
Tragedie în parcarea unui mall din Craiova: o fetiță de patru ani a murit după ce i s-a făcut rău în mașină. A fost deschisă o anchetă
1.753

564
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
564

3.578
Nicușor Dan, luat la rost de activiștii din justiție. Procuror din CSM: „Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție? Decizia este exclusiv politică”
3.578

3.155
VIDEO Goleau bancomatele de bani, dar își umpleau și buzunarele: Un angajat care colecta sumele și un agent de pază, prinși de polițiștii din București
3.155

1.741
VIDEO Bogdan Ivan anunță că ofertele la energie sunt mai mici: "Sunt şi sub un leu pentru consumatorii casnici"
1.741

2.754
VIDEO Nicușor Dan dă primele indicații șefilor de Parchete: Top trei domenii pe care vrea dosare
2.754

699
VIDEO Vor mai fi finalizate dosarele Revoluției și Mineriadei? Nicușor Dan: O întrebare bună! E un eșec al justiției
699

2.582
VIDEO Nicușor Dan își apără alegerea pentru Parchetul General: „Am fost extrem de surprins de atacurile la adresa doamnei Chiriac”
2.582

31
Un bărbat suspectat că a vândut 'cristal' consumatorilor, reţinut pentru trafic de droguri de mare risc
31

9.206
BREAKING | Președintele Nicușor Dan a semnat numirile la PÎCCJ, DNA și DIICOT, în ciuda avizelor CSM: „Nu sunt propunerile PSD-ului”
9.206

3.051
VIDEO România vrea să cumpere medicamente de 600 de milioane de euro de la Pfizer, în contul vaccinurilor: Bolojan explică
3.051
















Comentează