Furtuna tropicală Lidia care loveşte Mexicul în aceste zile a făcut şapte morţi în Peninsula Baja California, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, relatează AFP. În staţiunea Cabo San Lucas şi-au pierdut viaţa cinci persoane, potrivit autorităţilor statului Baja California Sur.
Serviciile meteorologice din Statele Unite au informat că furtuna progresează în peninsulă, unde se află numeroase staţiuni turistice, cu viteza de 65 de kilometri pe oră şi urmează să slăbească în cursul zilei pentru a deveni o depresiune tropicală. Puternice ploi antrenate de furtună s-au abătut miercuri asupra capitalei Ciudad de Mexico, provocând numeroase inundaţii, în special pe pistele aeroportului, şi anularea mai multor zboruri, conform Agerpres.
O gaură de şapte metri adâncime şi un diametru de zece metri s-a căscat joi în mijlocul capitalei Ciudad de Mexico, fără să provoace victime, la câţiva metri de Paseo de la Reforma, unul din bulevardele emblematice ale capitalei mexicane, care numără 20 de milioane de locuitori şi este vizitată de numeroşi turişti. Mexicul este una dintre ţările cele mai afectate de furtuni din cauza poziţiei geografice şi a lungimii coastelor sale, situate atât la Oceanul Atlantic, cât şi la Pacific.
Comentează