Gabriel Leș: 'Prezenţa detaşamentului italian în România evidenţiază angajamentul serios al NATO faţă de misiunile de apărare colectivă'

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 14-05-2019

Actualizat: 14-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat marţi, la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, cu ocazia ceremoniei de certificare pentru serviciul de poliţie aeriană întărită a detaşamentului italian, că aceasta evidenţiază angajamentul serios al NATO faţă de misiunile de apărare colectivă, potrivit Agerpres.

"Prezenţa detaşamentului italian în România evidenţiază angajamentul serios al NATO faţă de misiunile de apărare colectivă şi, totodată, abilitatea Alianţei de a-şi adapta postura de apărare şi descurajare la provocările tot mai complexe din mediul de securitate actual", a afirmat ministrul Apărării Naţionale. 

Gabriel Leş a evocat faptul că detaşamentului italian, format din aproximativ 130 de militari dislocaţi la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu cu patru aeronave Eurofighter Typhoon, vor desfăşura, în următoarele patru luni, misiuni de poliţie aeriană întărită sub comanda NATO, împreună cu Forţele Aeriene Române (FAR).

Citește și: 'Legea Roman-Balan': Radarele poliției rutiere nu mai pot sta ascunse

"România beneficiază astăzi de cele mai mari măsuri de reasigurare menite să întărească postura de descurajare şi apărare, iar misiunea de poliţie aeriană întărită, care a început de curând, şi oportunităţile pentru instruire şi desfăşurare de misiuni în comun ale forţelor aeriene ale României şi Italiei, reprezintă răspunsul NATO la fluctuaţiile situaţiei de securitate din zona Mării Negre şi îmi exprim convingerea fermă cu privire la rolul acestei misiuni în descurajarea oricărei intenţii ostile ce poate proveni din această zonă geografică. Sunt pe deplin încrezător că militarii români şi italieni vor face faţă cu brio tuturor tipurilor de misiuni care ar putea să apară în perioada în care aeronavele Eurofighter Typhoon vor opera de la Mihail Kogălniceanu, ţinând cont de contextul politico-militar din Regiunea Mării Negre, şi i-am asigurat pe aceştia de sprijinul necondiţionat al echipei pe care o conduc la vârful Ministerului Apărării Naţionale pentru soluţionarea cu rapiditate a oricăror probleme ce ar putea apărea pe timpul desfăşurării acestei misiuni", a declarat Leş. 

În context, ministrul Apărării Naţionale a reiterat faptul că astfel de misiuni de poliţie aeriană sunt coordonate de NATO şi au strict scop protecţie şi răspuns prompt la situaţiile de intruziune neautorizată în spaţiul aerian al Alianţei de pe flancul estic. 

"Poliţia aeriană întărită a NATO (enhanced Air Policing - eAP) este un tip de misiune lansată în luna mai a anului 2014, executată în mai multe ţări de pe flancul estic al Alianţei,ce urmăreşte asigurarea securităţii spaţiului aerian aliat. Este o sarcină colectivă şi presupune dislocarea temporară de avioane interceptoare în ţările NATO de pe flancul estic, aeronave care sunt gata să reacţioneze rapid situaţiile care apar în proximitatea spaţiului aerian al Alianţei. Avioanele ce execută eAP se află sub comanda NATO prin Centrul de Operaţii Aeriene Combinate (Combined Air Operations Centre - CAOC) din Torrejon, Spania şi sunt gata de luptă în câteva minute, fiind pregătite să răspundă unor situaţii neclare sau nesigure în zona de responsabilitate a NATO, situaţii referitoare atât la aeronave civile, cât şi militare, non-NATO", a precizat Gabriel Leş.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri