Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Leş,discuţie cu ambasadorul Sloveniei despre relansarea dialogului politico-militar

Gabriel Les

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, l-a primit marţi, la sediul MApN, pe ambasadorul Sloveniei la Bucureşti, Mihael Zupancic, oficialul român evidenţiind importanţa relansării dialogului politico-militar la nivel înalt între cele două ţări, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul NATO şi UE. "Mihael Zupancic a apreciat importanţa cooperării militare practice la nivelul categoriilor de forţe armate, în cadrul organizaţiilor regionale şi în teatrele de operaţii. De asemenea, a reliefat nivelul bun al cooperării la nivelul centrelor de excelenţă ale NATO din cele două ţări, respectiv Centrul HUMINT din România şi Centrul pentru instruire montană din Slovenia", se arată într-un comunicat al MApN transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, ministrul român a reiterat solicitarea ca partea slovenă să analizeze posibilitatea participării la operaţionalizarea Brigăzii multinaţionale de la Craiova. "Ambasadorul sloven a subliniat importanţa pe care o acordă ţara sa dezvoltării relaţiilor de cooperare între forţele armate ale celor două ţări şi şi-a manifestat interesul pentru identificarea de noi domenii pentru dezvoltarea cooperării militare, cum ar fi participarea la exerciţiile multinaţionale desfăşurate pe teritoriul României", se spune în comunicat.

De asemenea, ministrul Gabriel Leş a transmis o invitaţie omologului sloven de a efectua o vizită oficială în România, în partea a doua a acestui an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.