Premium
Filosoful Gabriel Liiceanu explică momentul din urmă cu 25 de ani, când a scris celebrul său "Apel către lichele". Acuzat chiar şi de Herta Muller că a făcut nimic pentru a se opune regimului comunist, alături de alţi intelecturali din perioada respectivă, Liiceanu recunoaşte motivul lipsei de reacţie: frica.
"Dar de pe ce poziție o făceam (scrierea Apelului către lichele - n.red.)? De pe aceea a victimei comune. În nici un caz arogându-mi postura unui disident. Nu ținusem jurnale subversive, nu trimisesem scrisori la „Europa liberă”, nu împrăștiasem în oraș manifeste. Sincer să fiu nici nu credeam că, așa cum arătau lucrurile la noi, asta ar fi dus undeva. Dar pesemne că adevăratul motiv pentru care n-o făcusem fusese frica. La Institutul la care lucram treceam oricum drept o persoană „cu atitudine dușmănoasă”. Asta pentru că, într-o meserie în care cu cuvintele se putea face orice, nu spusesem sau nu scrisesem niciodată altceva decât gândeam. Dar fusesem departe de a fi spus în gura mare tot ce gândeam.
„Țipătul de eliberare” la care m-am referit asta avea în vedere. Nu descoperisem acum adevărul. Știam de mult totul despre „lichelele noastre”. Ceea ce descoperisem era doar rostirea lui răspicată. Dacă până în acele zile ale lui decembrie ’89 avusesem scuze – sau îmi găsisem scuze – să tac, acum alibiul cenzurii dispăruse", scrie Liiceanu într-un articol publicat pe platforma contributors.
