Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel MUTU a solicitat sprijinul unităţilor medicale pentru testările TBC de la Marin Preda

viatalibera.ro
tbc

În data de 26 ianuarie 2017, Ambulatoriul de Pneumoftiziologie Sector 6 a anunţat Liceul “Marin Preda” de existenţa unui caz de TBC, într-o formă necontagioasă a bolii, la unul dintre angajaţii unităţii de învăţământ. Este vorba despre un cadru auxiliar care îşi desfăşura activitatea după orele de program şi care nu intra în contact cu elevii.

Potrivit unui comunicat remis Știripesurse.ro, imediat, au fost demarate testările de tuberculoză la cadrele didactice şi elevi. Testările nu au relevat cazuri de TBC în rândul profesorilor sau al personalului auxiliar din unitatea de învăţământ. Dintre cei 200 de elevi de la clasa pregătitoare şi clasa I testaţi până în prezent, a fost semnalat bacilul Koch la doi dintre copii. Aceştia nu au o formă contagioasă de boală, ei se află internaţi în spital pentru tratament, fiind în afara oricărui pericol. Testarea copiilor va continua până când toţi cei peste 1.400 de elevi ai Liceului “Marin Preda” vor face testul IDR, care pune în evidenţă prezenţa bacilului Koch.

Gabriel Mutu, Primarul Sectorului 6: “Îngrijorarea părinţilor este justificată. Îi asigur că sunt în contact permanent cu responsabilii din sănătate şi educaţie pentru a gestiona această situaţie. În eventualitatea în care vor fi depistate şi alte cazuri, acestea vor fi izolate şi tratate. Pentru că instituţiile publice nu dispun de personal suficient pentru a testa toţi elevii în timp scurt, am luat legătura cu mai multe unităţi medicale private, clinici şi spitale, care pot asigura screening-ul a peste 1.200 de elevi, restul fiind deja testaţi. Unele clinici din Sectorul 6 s-au oferit să facă testarea în mod gratuit, iar pentru restul vom deconta sumele necesare din bugetul local. Nu voi face rabat de la nimic pentru sănătatea şi siguranţa copiilor noştri”.

În urma apelului primarului Gabriel Mutu, o clinică privată din Sectorul 6 şi-a anunţat disponibilitatea testării IDR, în mod gratuit, a 600 de copii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.