Gabriel Oprea, după ce a scăpat: 'O să îmi duc crucea asta toată viața' / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-09-2016

Actualizat: 19-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Senatorii au votat, luni, împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă. S-au înregistrat 45 de voturi "pentru", 73 "împotrivă", şase voturi fiind anulate. Numărul total al senatorilor care au votat a fost de 124. Votul a fost secret cu bile.

După vot, Gabriel Oprea a oferit câteva detalii importante din acea noapte. El spune că nașul polițistului mort, cel care era și șeful coloanei, i-ar fi cerut să nu meargă pe traseu. În plus, Oprea zice că există, la dosarul de la DNA, discuțiile de pe traseu în care lui Bogdan Gigină i se comunică toate obstacolele, inclusiv groapa de la Casa Radio.

Citește și: VIDEO EXPLICIT Scene incredibile între doi tineri, în club, pe muzica celor de la Carla’s Dreams / 18 +

„Știam că am dreptate, dar ca militar, este o cruce pe care o s-o duc toată viața. A murit un coleg aflat la datorie.

A fost ancheta Parchetului. Să știți că antemergătorul are rolul și de a fluidiza circulația, câteodată poate să meargă și cu o viteză mai mare decât cea legală. De fapt, aceasta este logica. În seara aceea, chiar nu avea viteză, sunt documentate cercetările Parchetului.

Din câte știu, a trecut de 4 ori pe lângă această groapă. Înainte să ajungă echipajul de Poliție și motociclistul, au fost informați prin radio, li s-a spus că urmează lucrarea și au confirmat. Dar, poate lipsit de atenție, cel de pe mașina de Poliție era nașul tânărului polițist și, din ce știu, chiar i-a spus: „Nu cred că e bine să vii în seara asta!” Doar că era un profesionist...

Nu ministrul stabilește traseul, nu ministrul discută... Eu, de altfel, vă spun că nici nu l-am cunoscut. O să duc crucea asta toată viața, dincolo de acele cancan-uri, că am fost la restaurant, că eram cu alte persoane în mașină... Eram cu aghiotantul, eram cu șoferul.

Groapa nu a fost reflectorizată! A fost o tragedie, acele trei gropi i-au curmat viața.

Eu am înțeles și amărăciunea părinților, chiar tatăl a fost și el motociclist. Gigină era un tânăr profesionist.”, a declarat Gabriel Oprea.

Citește și: Metoda SIGURĂ prin care cucerești femeia: Asta e CHEIA

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri