DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gabriela Firea a primit undă verde - Demolarea clădirilor de pe Lipscani, aprobată de consilierii generali

Gabriela Firea

Primăria Capitalei va demola două clădiri de pe strada Lipscani, apoi le va construi de la zero, cu aceeași arhitectură, potrivit unor proiect votat în ședința Consiliului General. Lucrările vor costa peste 5,7 milioane de lei (peste 1,2 milioane de euro), anunță Mediafax.

Potrivit celor două proiecte aprobate în ședința CGMB de marți, este vorba despre lucrări de desființare și reconstituire pe același amplasament, cu păstrarea arhitecturii originale a imobilelor situate în strada Lipscani 70 și 75.

Klaus Iohannis, prima reacție după ce ALDE a ieșit de la guvernare: 'Soluţii există şi eu voi garanta că acestea respectă Constituţia'

Pentru Lipscani 70, valoarea lucrărilor se ridică la 4,6 milioane de lei, iar durata de execuție este de 14 luni.

În ceea ce privește imobilul de pe Lipsacni 75, reconstrucția acestuia va costa 1,1 milioane de lei, tot pe o durată de 14 luni.

În total, lucrările la ambele clădiri vor costa 5,7 milioane de lei, adică peste 1,2 milioane de euro.

Motivul pentru care clădirile nu mai pot fi refăcute, ci reconstruite de la zero, este că sunt într-o stare avansată de degradare și sunt încadrate în clasa I de risc seismic și „reprezintă un real pericol, zona fiind intens circulată”.

„În urma analizelor și în urma expertizei tahnice se propune soluția maximală de intervenție, respectiv demolarea în totalitate a clădirilor, inclusiv la nivelul fundațiilor”, se arată în proiectele de hotărâre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.