Gabriela Firea explică situația din București: Intervenția a fost extrem de dificilă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-03-2018

Actualizat: 23-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că se intervine în forță în Capitală, pentru a curăța principalele bulevarde, iar urgența imediată este curățarea străzilor laterale.

”Vârful de ninsoare a fost între 4 dimineața și ore 10.oo. Practic suntem după perioada de vârf, dar codul portocaliu continuă până la ora 15.00.

Intervenția fost extrem de dificilă pentru că tot ceea ce se curăța se redepozita. Chiar dacă s-a circulat mai dificil, cetățenii au putut constata că în oraș circulația este posibilă.

În perioada următoare urgența este să curățăm drumurile laterale, dar cred că toată lumea înțelege că prioritatea este să curățăm marile bulevarde pentru ca orașul să nu fie blocat.

La Primăria Capitalei, la call-center nu am primit nicio solicitare din partea părinților care nu au cu cine să-și lase copiii. La sectoare au fost câteva solicitări, dar în general foarte puțini părinți au apelat la această soluție”, a spus Gabriela Firea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri