Gabriela Firea, prima reacție după ce a redevenit candidata PSD la Primăria Capitalei

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 23-04-2024

Actualizat: 23-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea, președintele PSD București, reacționează la decizia partidului de a susține din nou pentru o candidatură la Primăria Capitalei. Firea reacționează la anunțul făcut de Marcel Ciolacu, după ce PSD și PNL au renunțat la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu.

„Mulțumesc pentru încredere! Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viață mai bună, într-un oraş civilizat. Voi redeschide toate şantierele blocate şi voi reda curățenia şi frumusețea Capitalei. Vom avea, din nou, cele mai mari investiții în şcoli, transport, protecția mediului, infrastructură, termoficare, spitale, instituții de cultură”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Decizia PSD-PNL în miez de noapte

Liderii PSD și PNL au decis să rupă înțelegerea de la București. Sursele din lumea politică anunțau decizia care a fost luată la finalul unei ședințe maraton. PSD și PNL vor avea candidați separați și vor renunța la medicul Cătălin Cîrstoiu.

Coaliția a decis să meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea - PSD și Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide.

Cei doi candidați nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluții pentru București.

⁠Candidații pe sectoare rămân comuni, la fel și listele de consilii locale. Este o situație similară cu deciziile luate pentru Bacău si Brașov.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri