Serviciu privat de ambulanță lansat de Crucea Roșie Sibiu

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 05-03-2026 08:15

Actualizat: 05-03-2026 08:17

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Filiala Crucii Roşii din Sibiu şi-a lansat miercuri serviciul privat de ambulanţă, de care pot beneficia însă şi gratuit două categorii de pacienţi: cazurile sociale aflate în evidenţa acestui ONG şi pacienţii Spitalului Municipal Sibiu.

"Este un serviciu privat de ambulanţă, aşa cum au foarte multe filiale de Cruce Roşie din ţară. Dar, pentru că noi suntem Crucea Roşie vom asigura şi o parte de gratuitate pentru cazurile sociale pe care noi le avem în evidenţa noastră, pentru anumiţi parteneri cu care lucrăm", a declara miercuri directoarea Crucii Roşii Sibiu, Raluca Morar, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, pacienţii Spitalului Municipal Sibiu sunt singurii ai unui spital public care vor putea fi transportaţi, gratis, de ambulanţa Crucii Roşii, datorită unui protocol prin care spitalul asigură sterilizarea instrumentarului medical din cele trei ambulanţe ale ONG-ului.

Persoanele interesate de transportul cu ambulanţa Crucii Roşii pot suna la numărul 0799 207 207. Tarifele pornesc de la 200 de lei, a precizat Raluca Morar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri