Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Horga, candidat PNL la Camera Deputaților: Pandemia ne-a deschis și oportunități pe care nu le putem rata

Facebook
Maria Horga

Gabriela Horga, candidat PNL Giurgiu la alegerile parlamentare din 6 decembrie, susține că cele 80 de miliarde de euro puse la bătaie de Uniunea Europeană pentru România pentru următorii ani sunt o șansă la dezvoltare pe care o țară o întâlnește o dată la o generație. Investiții în domenii cruciale precum infrastructura de transport, energie, telecomunicații și reforme în sănătate sau educație se pot face în fiecare județ, în fiecare localitate în perioada următoare astfel încât să aducem bunăstare în casele românilor.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care România va avea la dispoziție 30,44 miliarde de euro, bani ce trebuie investiți până în 2026. Unul dintre oamenii din echipa de guvernare care a pus umărul la acest plan este Gabriela Horga, secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului și candidat PNL Giurgiu pentru un post de deputat. Întrebată ce înseamnă exact acest plan pentru România și mai ales cum va influența el viața de zi cu zi a oamenilor, Horga răspunde: “E drept că fondurile europene sunt o temă destul de greu de abordat în spațiul public pentru că este aridă și poate uneori prea tehnică pentru majoritatea oamenilor. Ce trebuie să rețină fiecare român este că vorbim despre bani, deloc puțini, pe care-i vom avea la dispoziție în următorii 7 ani ca să-i investim în absolut toate domeniile. Vom construi spitale, școli, grădinițe, campusuri de învățământ, parcuri industriale. O să facem nu mai puțin de 970 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare, ș.a. Vom investi masiv în energie și gaze, avem un miliard de euro la dispoziție să racordăm la gaze localitățile rămase în urmă, sunt bani pentru canalizare și apă, pentru iluminat stradal ecologic, pentru mediu, ș.a. Toate aceste investiții creează locuri de muncă. Practic, de data asta, Comisia Europeană pune în centrul planului de redresare localitățile, orașele”. Candidata PNL la Camera Deputaților susține că nici un județ din România nu va fi lăsat în urmă și că PNRR cuprinde proiecte majore pentru fiecare colț din țară. Giurgiu, județul pe care vrea să-l reprezinte în Parlament în următorii 4 ani va beneficia de fonduri din PNRR pentru a ridica de la zero un spital. „Președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, va demara rapid procedurile de studiu și proiect tehnic și a identificat deja un amplasament împreună cu primarul municipiului Adrian Anghelescu. De asemenea, vom moderniza spitalul județean”, completează Horga. Ea mai face o trecere în revistă a principalelor proiecte de care va beneficia Giurgiu și care vor aduce bunăstare în județ:

  • Ø Construim un campus pentru învățământul dual pentru a forma profesioniștii de care avem nevoie pentru atragerea investitorilor în județ. Suma totală alocată pentru toate investițiile în campusuri și laboratoare din țară este de 350 de milioane de euro.
  • Ø Vom face un parc industrial împreună cu Consiliul Județean Giurgiu cu componentă de granturi pentru firmele care aleg să investească aici. Județul are potențial foarte mare de atragere de investitori fiind situat la distanță foarte mică de Capitală și bine conectat atât cu Bucureștiul cât și cu ieșirea spre autostrada Soarelui. Cele două obiective de investiții, campusul pentru învățământ dual și parcul industrial sunt împreună soluția integrată pentru a atrage investiții în zonă. În total, la nivel național, vor fi finanțate peste 35 de mari ecosisteme noi antreprenoriale dezvoltate în parteneriat cu autoritățile locale, finanțate cu 750 milioane euro.
  • Ø De asemenea, IMM-urile din Giurgiu vor beneficia de fonduri din pilonul de competitivitate de 5 miliarde de euro din care o sumă consistentă va fi alocată retehnologizării, digitalizării, automatizării și robotizării procesului de producție.
  • Ø Tot din PNRR vom finanța noi amenajări și vom pune în funcțiune 300 de sisteme de irigații care vor acoperi 2,9 milioane de hectare de teren. Un astfel de sistem inclus în program este și Giurgiu Răsmirești.
  • Ø Unul dintre cele 8 depozite regionale pe care le vom construi pentru sortarea, ambalarea, etichetarea și comercializarea produselor agricole locale va fi la Giurgiu. De asemenea, prin PNRR vor fi sprijinite cu o finanțare de 700 milioane euro IMM-urile din domeniul agroalimentar și vom crea 4200 noi locuri de muncă în acest domeniu. În județul Giurgiu avem potențial să avem cât mai mulți beneficiari.
  • Ø S.C APA Service Giurgiu este inclusă în finanțarea PNRR cu un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în valoare de 186.082 milioane euro (cu un număr de locuitori beneficiari de 51.310 ai infrastructurii de apă – 132 de km) și 302 km de rețea de canal extins și reabilitat de care vor beneficia 39.875 de persoane. La nivel național, valoarea totală pe extinderi de apă și apă uzată în plan este de 1,5 miliarde euro.
  • Ø Pentru valorificarea patrimoniului natural, baze de tratament, infrastructuri de agreement, precum parcuri tematice, parcuri de agrement, amenajări de zone de agrement este o finanțare de 350 milioane pentru 140 de companii care au astfel de proiecte. Companii din zone precum Delta Neajlovului, zona Dunării pot accesa astfel de proiecte.
  • Ø Vor fi sprijinite și companiile din domeniul construcțiilor cu 200 de milioane de euro. Peste 300 companii pot beneficia de aceste fonduri și vor fi create 1800 noi locuri de muncă.
  • Ø Va fi finanțată și finalizată centura de Nord a Bucureștiului, fiind importantă și pentru dezvoltarea economică a județului Giurgiu.

„<>, spunea Ursula von der Leyen în discursul din septembrie din fața Parlamentului European în care a prezentat Starea Uniunii Europene. Am reținut aceste cuvinte ale președintei Comisiei Europene pentru că a pus punctul pe i. De fapt, ca politicieni asta trebuie să învățăm din această pandemie: să schimbăm paradigma și să facem tot posibilul să guvernăm astfel încât să aducem bunăstarea în casele tuturor. Și încă o lecție: să pregătim economia astfel încât să reziste mai bine în fața oricărei crize”, încheie Gabriela Horga.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.