DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

GAFĂ: Iohannis a decorat un medic anchetat pentru luare de mită

medici-spital-sanatate

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat luni mai mulți medici, printre care se află și medicul anestezist Florin Rusu, şeful Clincii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, medicul este urmărit penal pentru luare de mită.

Anestezistul Florin Rusu a fost reţinut în mai 2013 pentru luare de mită, alături de chirurgul ortoped Ştefan Oszvath, medic în aceeaşi unitate sanitară. Cei doi au fost acuzaţi că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie. Rusu a recunoscut faptele de care a fost acuzat. Florin Rusu, care a mai fost decorat şi de preşedintele Traian Băsescu în 2011, pentru modul în care a acţionat atunci când au fost salvaţi bebeluşii implicaţi în tragedia de la Maternitatea Giuleşti, este cercetat în stare de libertate.

Potrivit procurorilor care au instrumentat dosarul, ancheta a pornit după ce părinţii unui adolescent de 16 ani au depus un denunţ la Parchetul Tribunalului Bucureşti în care arătau că li s-a pretins suma de 600 de lei pentru ca fiul lor să fie operat. Banii au fost ceruţi de chirurgul Ştefan Ozvath, care le-a explicat la vremea respectivă că alţi 200 de lei trebuie să meargă către mediul anestezist Florin Rusu. Potrivit adevarul.ro, în momentul în care a fost reţinut, asupra medicului Florin Rusu s-a găsit suma de 3.050 de lei, bani pe care nu i-a putut explica. „Florin Rusu avea banii în mai multe plicuri pe care erau menţionate numele persoanelor de la care îi primise. Unele dintre bancnote erau rulate şi prinse cu un elastic”, au mai arătat la vremea respectivă anchetatorii.

Medicul Florin Rusu are 61 de ani şi este şeful secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală încă din 1988.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.