Gala premiilor Goya 2019 va avea loc la Sevilla

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 10-07-2018

Actualizat: 10-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: radioromanul.es

Gala premiilor Goya, acordate de Academia de film din Spania, va avea loc în 2019 la Sevilla şi va fi pentru a doua oară în istoria ei de peste trei decenii când va fi organizată în afara Madridului, scrie news.ro.

După ce în anul 2000 gala a avut loc la Barcelona, Academia a decis ca cea de-a 33-a ediţie, care va avea loc în luna februarie a anului viitor, să fie găzduită de capitala andaluză, informează El Pais.

Ceremonia va fi prezentată de realizatorul de televiziune Andreu Buenafuente şi actriţa Silvia Abril, anunţ făcut în luna iunie a acestui an.

Mariano Barroso, care a preluat funcţia de preşedinte al Academiei luna trecută, a dezvăluit recent că organizaţia are în vedere realizarea unui nou concept pentru gală.

Citește și: Untold: Peste 200 de artişti internaţionali, dar şi din România, vor urca pe cele zece scene ale Festivalul

Cu două luni înainte, pe 15 decembrie, oraşul andaluz va găzdui a 31-a gală de decernare a Premiilor Academiei Europene de Film.

Anul acesta, pelicula „La Librería", de Isabel Coxet, a câştigat premiile categoriilor „cel mai bun film", „cel mai bun regizor" şi „cel mai bun scenariu adaptat”, însă cele mai multe trofee le-a obţinut drama istorică „Handia", învingătoare la 10 categorii.

viewscnt

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri