În mod evident, ceea ce ne deosebește pe noi, oamenii, de orice animal, este capacitatea noastră de a cunoaște și a folosi cuvintele, capacitate pe care nu o avem decât noi, cei care am fost făcuți ”după chipul și asemănarea” Lui, a lui Dumnezeu.
Știm că atunci când lumina Învierii lui Hristos stăpânește peste toată creația Sa iar cerul și pământul se unesc pentru a-l proslăvi pe cel care a biruit în fața morții, Evanghelia ne vestește cine este El:”La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”.
La început a fost Cuvântul care era chiar Dumnezeu, așa cum Dumnezeu a fost și este Iubire. Poate că nu am greși dacă am interpreta totul în felul următor: Dumnezeu a creat lumea din iubire și prin Cuvânt.
Sigur că între cuvântul lui Dumnezeu și cel al omului există importante diferențe, dar și multe asemănări. Cuvântul lui Dumnezeu e atotputernic și veșnic, iar cel al omului este doar o forță care îl ajută. Dar dacă este folosit cu dragoste, și cuvântul omului are putere creatoare, ca cel al lui Dumnezeu. Dacă e folosit cu dragoste, poate deveni nemuritor.
Funcția principală pe care o au cuvintele este aceea de comunicare, dar e important să știm că nu se face comunicarea doar prin cuvinte. Mai importante decât cuvintele sunt unele elemente care le însoțesc, precum privirea, tonul vocii, graba sau lentețea cu care sunt rostite cuvintele, gesturile care le însoțesc… sau chiar tăcerea.
De multe ori, elementele care însoțesc unele cuvinte sunt în măsură să contrazică sensul acestora sau, cu alte cuvinte, să trădeze faptul că ceea ce spunem este o minciună. Și totuși, nu putem să nu observăm și faptul că, uneori, cuvintele care exprimă o minciună nu sunt neaparat un rău, poate fac, dimpotrivă, mai bine decât cuvintele care exprimă un adevăr.
Și în acest caz diferența o face sentimentul care stă în spatele unei comunicări realizate prin cuvinte. Dacă spunem o minciună din dragoste, cu scopul de a face un bine sau de a nu înrăutăți o situație, de a nu răni, de a proteja pe cineva, nu putem să nu fim siguri că în acest caz este mai bine să mințim decât să spunem adevărul. Tot așa, dacă folosim cuvintele pentru a rosti o rugăciune, putem fi siguri că mai importante decât cuvintele vor fi, în acest caz, sentimentele care stau în spatele acestora, inima noastră, gândul nostru.
Nici cantitatea de cuvinte pe care o folosim pentru a comunica ceva anume nu este foarte importantă, pentru că și în acest caz e mai importantă calitatea cuvintelor pe care le folosim. Trebuie să vorbim doar dacă ceea ce urmează să spunem este mai important decât tăcerea noastră. În caz contrar, e mult mai bine să tăcem. Asta și pentru că uneori cuvintele pot fi interpretate, pot fi înțelese greșit. În orice caz, trebuie să ne aducem aminte de afirmația lui Mahatma Gandhi, și anume că ”omul strică lucrurile mult mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea”.
Să nu uităm însă niciodată că o vorbă bună spusă la momentul potrivit, chiar în momentul în care cineva are nevoie de ea, este mult mai prețioasă decât o mie de cuvinte înșirate fără noimă într-un moment inoportun, când persoana cu care stăm de vorbă nu mai are nevoie de sfatul nostru sau nu mai are timp să ne asculte. Și Sf. Ioan Gură de Aur ne spune că ”nu este nevoie de cuvinte multe.” De multe ori câteva cuvinte sunt destule, dar acelea care reușesc să atingă sufletul iar apoi să se retragă în tăcere.
Unele cuvinte pe care le rostim cu dragoste pot fi așa de importante pentru o persoană, încât să aibă valoarea și efectul unor medicamente care salvează viața. Tot așa, alte cuvinte rostite cu ură pot fi atât de dureroase, precum tăietura adâncă a unui cuțit în carne vie. E bine, de aceea, ca înainte de a vorbi să gândim, să fim empatici, să ne punem în pielea celui din fața noastră, să ne calmăm, dacă suntem nervoși sau supărați, și doar apoi să vorbim. Cum spunea Nicolae Iorga,”un cuvânt plin de iubire prețuiește atât de mult și totuși el costă atât de puțin”. Nu putem să nu-i dăm dreptate.
Contrar acestor cuvinte, sunt cuvintele false, care sunt aparent frumoase, dar care nu sunt doar rostite cu răutate, ci, cu siguranță, au infectat și sufletul cu răutatea lor. Acestea sunt foarte periculoase, pentru că ascund în spatele lor suflete urâte pe care ar fi bine să le recunoaștem și să le ținem la distanță. Nu toți oamenii îl au în suflet pe Dumnezeu și de aceea unii folosesc de multe ori cuvintele pentru scopuri personale. Divinitatea se află însă doar acolo unde există respect față de viața, drepturile, voința și cuvântul celorlalți.
Și atunci poate că nu e o exagerare să spunem că viața noastră depinde foarte mult de puterea pe care o avem fiecare în a stăpâni cuvintele, dar și că omul valorează atât cât valorează și cuvintele sale. Un om de valoare va folosi cu atenție, cu delicatețe și în deplină cunoaștere cuvintele, în timp ce omul de nimic le va folosi în funcție de ceea ce vrea să pară sau de ceea ce își propune să obțină. Putem să spunem că după modul în care o persoană folosește cuvintele putem să ne dăm seama de sufletul său, deoarece ”cuvintele sunt vocea inimii”, după cum ne spune și Confucius.
Mai mult decât atât, după modul în care cineva vorbește, după modul în care o persoană folosește cuvintele, putem să ne dăm seama de pregătirea sa intelectuală, de starea emoțională din momentul vorbirii, de temperamentul sau de caracterul său. Putem să ne dăm seama de cine este o persoană ascultând-o cum vorbește, dacă știm cu adevărat să ascultăm.
După modul în care cuvintele apar în dicționar, ele par și chiar sunt toate ”inocente”, ”cuminți”, fără puterea de a răni sau a înălța, de a produce durere sau de a aduce fericire, dar totul depinde apoi de capacitatea celor care le folosesc de a le pune să slujească Binele sau Răul, Frumosul sau Urâtul.
Și ca să fie folosite întotdeauna în scopuri pozitive, benefice, cuvintele trebuie să fie folosite mai ales cu dragoste. În acest caz, ele sunt dătătoare de speranță, de cunoștință, de credință, de frumos și chiar de nemurire, pentru că aici nu putem să nu amintim și de funcția catharctică a cuvintelor și de nenumăratele opere artistice care, născute din iubirea de cuvânt și de frumos, prin capacitatea și măiestria autorului lor de a folosi cuvintele, și-au dobândit nemurirea, după însuși modelul creației lui Dumnezeu.
Este de remarcat necesitatea pe care omul o simte de a comunica și mai ales de a comunica prin cuvinte, nevoia lui de a face lucrul acesta, și pentru asta am putea să ne gândim doar la pedepsele celor închiși în închisori în izolament, privați de posibilitatea de a comunica între ei. Ar fi de ajuns o vizită la Muzeul Memorial de la Sighet ca să se descopere asta, unde se poate vedea disperarea acelor oameni lipsiți de o posibilitate normală de a comunica cu semenii lor și care în disperarea lor au inventat modalități noi, folosind puținele obiecte pe care le aveau la dispoziție pentru asta, ”scriind”, de exemplu, cu pietricele pe farfurii sau pe tacâmuri.
Să fim, așadar, recunoscători pentru libertatea pe care o avem azi de a folosi cuvintele, de a comunica, să nu abuzăm de această libertate, dar mai ales să folosim această capacitate dăruită nouă de Dumnezeu după cum el ne-a învățat, cu dragoste și din dragoste. Dacă vom face așa, cu siguranță cuvintele noastre vor avea bune rezultate, cu siguranță ne vor da fructele dorite.
de Lucia Ileana Pop
Comentează