Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Garda de Mediu Constanţa anunţă că deşeurile depozitate ilegal în Cogealac ar putea fi îndepărtate în cel mult o lună

garda de mediu

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Constanţa, Steluţa Popescu, a anunţat că deşeurile depozitate ilegal în comuna Cogealac ar putea fi îndepărtate în cel mult o lună, după ce primarul localităţii s-a angajat să salubrizeze zona respectivă, potrivit news.ro.

“Referitor la problema deşeurilor de la Cogealac, astăzi am iniţiat o întâlnire la sediul Prefecturii Judeţului Constanţa, cu sprijinul domnului prefect, unde a fost invitat primarul comunei. În urma discuţiilor purtate şi a celor stabilite, primarul s-a angajat prin adresa transmisă la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa să elimine deşeurile şi să salubrizeze zona în maxim o lună”, a declarat, marţi, Steluţa Popescu.

Garda Naţională de Mediu a anunţat, printr-un comunicat de presă, că problema deşeurilor din comuna Cogealac, din judeţul Constanţa a devenit obiect de cercetare penală, ca urmare a refuzului primăriei de a se implica în rezolvarea situaţiei create de depozitul de deşeuri ilegal, de la marginea localităţii.

Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Marioara Gătej, a precizat că anul trecut Primăria Cogealac a fost amendată de două ori, prima oară cu 15.000, iar a doua oară cu 70.000 de lei, de fiecare dată fiind stabilite măsuri pentru rezolvarea problemelor constatate.

“În timpul altui control, efectuat în luna octombrie a anului trecut, s-a transmis notificare, în vederea suspendării autorizaţiei de mediu pentru serviciul local de colectare. Mai mult decât atât, în luna noiembrie a fost înaintată sesizare penală pe numele UAT Cogealac, pe aceeaşi temă. După toate acestea, serviciul local al primăriei, care colectează deşeurile de la populaţie, continuă să depoziteze gunoiul pe aşa-zisa platformă temporară, astfel încât cantitatea de deşeuri a ajuns de cel puţin trei ori mai înaltă decât gardul care împrejmuieşte terenul”, a mai afirmat Marioara Gătej.

Garda de Mediu a precizat că deşeurile sunt împrăştiate de vânt pe terenurile din jurul depozitului ilegal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.