Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Garda președintelui Guatemalei a fost atacată cu focuri de armă, șeful statului se afla la 2 km distanță

atlanticcouncil.org
Alejandro Giammattei

Un grup de atacatori a dechis focul, sâmbătă, asupra soldaților care asigurau perimetrul înaintea unei vizite a președintelui din Guatemala, Alejandro Giammattei. Incidentul a avut loc într-un oraș aflat lângă granița cu Mexicul, potrivit ABC News. O persoană a fost rănită. Șeful statului se afla la doi kilometri de incident, potrivt Reuters.

Un purtător de cuvânt al armatei Guatemalei, Rubén Téllez, a declarat că soldații făceau o razie pe autostradă, verificarea fiind menită să asigure securitatea zonei pentru o deplasare a șefului statului în orașul La Laguna.

În timpul verificărilor, o mașină s-a apropiat de punctul de control și pasagerii au deschis focul asupra soldaților.

Militarii au deschis la rândul lor focul, astfel că mașina a plecat și atacatorii au scăpat în direcția Mexicului.

Un atacator a fost împușcat în picior.

Nu există informații că președintele Guatemalei ar fi fost în pericol, nici că ar fi fost ținta atacului, sau că s-ar fi aflat în preajma schimbului de focuri, scrie ABC News.

Cu toate astea, Reuters precizează că șeful statului se afla la doi kilometri de schimbul de focuri.

Zona este frecventată de traficanți de ființe umane și de traficanți de droguri, mulți dintre ei fiind angajați de cartelurile mexicane.

Incidentul a avut loc la 300 de km de capitala Guatemala City.

„Informăm cetățenii Guatemalei și comunitatea internațională că Președintele este teafăr și a fost evacuat din zonă”, a transmis, ulterior, un oficial guvernamental citat de Reuters.

Armata mexicană a anunțat că 4 cetățeni din Guatemala au fost reținuți ulterior în Mexic și că la graniță au fost găsite două grenade.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.