Celebrul șahist și disident rus Garry Kasparov, unul dintre cei mai vocali critici ai lui Vladimir Putin, l-a criticat dur pe președintele României, Nicușor Dan, după ce acesta a declarat că Bucureștiul „mai degrabă nu” susține instituirea unei zone de interdicție aeriană (no-fly zone) deasupra Ucrainei.
„Cu alte cuvinte, legitimarea atacurilor rusești împotriva civililor ucraineni. Iar a-ți arăta frica față de un dictator nu face decât să garanteze rezultatul de care te temi”, este comentariul făcut de Kasparov pe X.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România „mai degrabă” nu susţine instituirea unei zone no-fly deasupra Ucrainei. El a menţionat însă că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, ţara noastră ar putea reconsidera acest punct de vedere.
„Am avut discuţii incipiente pe subiectul acesta cu oameni din aparatul naţional de stat, consilieri, oameni din Armată, specialişti de politică externă. Pentru moment - mai degrabă nu. Dar, în funcţie de evoluţia lucrurilor, putem să reconsiderăm. (...) Sunt uzanţe internaţionale despre ce înseamnă să fii într-un conflict sau nu. Şi pe subiectul acesta, pe nişte interpretări majoritare, a face asta înseamnă cumva a te angaja în conflict”, a precizat Nicuşor Dan, la Antena 3.
Rusia ar considera drept o declaraţie de război instituirea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, a susţinut pe 15 septembrie fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev.
„Implementarea ideii provocatoare a Kievului şi a altor idioţi de a crea o zonă de interdicţie aeriană deasupra 'Ucrainei' şi autorizarea ţărilor NATO să ne doboare dronele vor însemna un singur lucru: războiul NATO cu Rusia”, a scris politicianul rus pe canalul său de Telegram.
După ce un număr mare de drone ruseşti au intrat în spaţiul aerian al Poloniei săptămâna trecută, NATO a desfăşurat avioane de vânătoare suplimentare pe flancul său estic. Această evoluţie a determinat discuţii în Europa despre extinderea protecţiei asupra vestului Ucrainei şi despre doborârea dronelor sau rachetelor ruse care operează acolo.































Comentează