Gaz Metan Mediaş a remizat cu echipa Dunărea Călăraşi în play-out

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 21-04-2019

Actualizat: 21-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: fanatik.ro

Gaz Metan Mediaş a remizat pe teren propriu cu Dunărea Călăraşi, scor 0-0, într-un meci disputat duminică în etapa a 6-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal, relatează Agerpres.

Citește și: Meciul care va stabili finalista Fed Cup: Monica Niculescu/Simona Halep vs. Kristina Mladenovic/Caroline Garcia

Partida a fost slabă, mai ales în repriza a doua, când oaspeţii s-au mulţumit să apere rezultatul. Echipa ardeleană a avut câteva ocazii importante în prima repriză, prin Buşu, Caiado şi Chamed.

În acest sezon, toate cele trei întâlniri dintre Gaz Metan şi Dunărea s-au încheiat 0-0.

Gaz Metan câştigase primele sale cinci meciuri din play-out. Echipa antrenată de Edward Iordănescu are 32 de puncte şi este pe primul loc în play-out. Dunărea, cu 17 puncte, este pe locul 7, penultimul.

CS Gaz Metan Mediaş - AFC Dunărea 2005 Călăraşi 0-0, Stadion Gaz Metan - Mediaş

Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitri asistenţi: Dragoş Mihai Iliescu (Craiova), Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Imilian Şerbănică (Bucureşti) - LPF.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri