Gazele din Marea Neagră sunt o oportunitate uriaşă pentru România, dar nu vor rămâne aşa pentru totdeauna, iar, în acest moment, proiectul este blocat politic, a declarat, marţi, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, la Energy Strategy Summit.
"Trebuie să fim conştienţi că aceasta este o oportunitate extraordinară pentru România, dar că nu va rămâne aşa pentru totdeauna. Şi, în condiţiile în care tranziţia energetică este din ce în ce mai aproape, în contextul valorificării preţului la gazele naturale, trebuie să ne dăm seama că vine un moment când acest lucru este cel mai valoros lucru pentru România şi pentru statul român", a spus reprezentantul companiei energetice.
Potrivit acesteia, toată lumea caută surse competitive de energie, pentru a combate schimbările climatice.
"Vedem însă probleme în ceea ce priveşte stocurile, există o ofertă în exces de energie în lume, atât în ceea ce priveşte combustibilii fosili, cât şi energia regenerabilă. Şi există concurenţă în piaţă. De aceea, România are nevoie să fie competitivă. Aşadar, acesta este motivul declaraţiei noastre, care a fost foarte bine gândită. Acest lucru nu durează pentru totdeauna, trebuie să acţionăm. Şi consider că proiectul s-a blocat în sistemul politic", a adăugat Verchere.
Ea a adăugat că mediul de afaceri doreşte să colaboreze cu autorităţile pentru ca Legea offshore să fie modificată, astfel încât proiectele din Marea Neagră să fie deblocate.
"Dacă nu, importurile de gaze ale României ar putea ajunge la 40% în anul 2030", a avertizat şefa OMV Petrom.
OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Anul trecut, ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România.
La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat în repetate rânduri, încă de toamna trecută, de la preluarea mandatului, că legislaţia din sectorul petrolier offshore va trebui aprobată în Parlament prin consens politic, iar Guvernul nu va avea nicio iniţiativă în acest sens.
Gazele din Marea Neagră sunt o oportunitate uriaşă, dar nu vor române aşa pentru totdeauna (OMV Petrom)
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1
FER Protect Plant va înfiinţa, la Slobozia, o unitate de producere a îngrăşămintelor chimice
1

6
Germania vrea ca noile parcuri fotovoltaice să fie echipate cu sisteme de stocare în baterii
6

8
Producţia industrială a scăzut cu 2,6% în primele două luni
8

9
Ministerul Mediului propune un ghid pentru implementarea soluţiilor "verzi" în vederea reducerii riscului la inundaţii
9

13
Google lansează o aplicaţie de Windows
13

9
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 39 de lei în februarie față de ianuarie 2026
9

15
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti înlocuieşte ascensoarele, trotuarele şi scările rulante din Aeroportul Henri Coandă
15

28
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
28

3.224
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
3.224

96
Bursele europene cresc pe fondul semnalelor de pace dintre SUA și Iran
96

2.542
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
2.542

722
Era roboților umanoizi: Tesla pregătește o fabrică-cheie pentru producția de masă
722

1.023
Renault pregătește concedieri masive: mii de angajați vizați
1.023
















Comentează