În primul trimestru al acestui an, consumul de gaze naturale a scăzut cu circa 12,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, dar a fost mai mare cu 11% comparativ cu primele trei luni din 2020, arată date ale Moldovagaz.
Astfel, consumul de gaze în primul trimestru al acestui an este estimat la 474 de milioane de metri cubi, în timp ce în aceeași perioadă din 2021 el a constituit peste 540 de milioane de metri cubi, transmite Știri.md citând la Mold-street.com.
Cu toate acestea, ca urmare a scumpirii de către Gazprom de trei ori și ceva a prețului de import al metanului, consumatorii au achitat de două ori și ceva mai mult - circa 4,51 miliarde de lei, ceea ce acoperă 97,8% din volumul furnizat, precizează Moldovagaz.
Potrivit furnizorului, volumul consumului de gaze naturale în luna martie curent a constituit 149,7 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 8,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021.
Față de luna februarie 2022 acest indicator a crescut cu 12,8 milioane de metri cubi sau cu circa 9,3%.
Consumatorii casnici, până la data de 31 martie 2022, au plătit 96% din sumele facturate, ceea ce este cu 1,7 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2021.
În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 98%, cu o creștere de 0,7 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,8%, ceea ce este cu 0,3 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale nu s-au efectuat deconectări din cauza declarării stării de urgență pe teritoriul țării. Totodată, față de 39 consumatori s-a aplicat condiția plății preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Menționăm că, în aprilie, prețul gazelor a crescut de două ori și ceva comparativ cu martie 2022 și constituie aproape 1.193 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce este un record absolut.
Prețul de import al metanului a ajuns a fi de circa opt ori mai mare decât acum un an.
Comentează