Sociologul Gelu Duminică a reacționat ironic, într-o postare pe Facebook, la adresa propunerii venite din partea partidului AUR legată de interzicerea conținutului pornografic.
AUR vrea să interzică filmele pentru adulți: A fost scandal în Senat la dezbaterea legii
Sociologul Gelu Duminică ironizează propunerea legislativă a parlamentarilor AUR privind accesul la conținut pentru adulți, spunând că inițiativa ignoră problemele reale ale României, precum sărăcia și analfabetismul funcțional.
"Parlamentarii AUR vor să ne protejeze de filmele porno. Și nu, nu e glumă. Dă-o naibii de sărăcie, de analfabetism funcțional și de corupție. Filme pentru adulți îs marea problemă", scrie sociologul.
Într-o postare plină de sarcasm, Gelu Duminică a scris pe Facebook că, potrivit noii legi, ar trebui să depună "dosar cu șină" și "recomandare de la preot" pentru a avea acces la filme pentru adulți.
"Recomandare de la preot și certificat de virginitate"
"Așa că au făcut o propunere legislativă care să reglementeze ce să faci dacă vrei să ai un canal TV pentru adulți acasă: dosar cu șină. Cu buletin, adeverință de la medic, recomandare de la preot și, eventual, certificat de virginitate."
"Așa că mă conformez: "Subsemnatul, cetățean român posesor de fibră optică, în nemernicia mea de păcătos, solicit acces la conținut (educativ) pentru adulți. Jur pe roșu că nu mă uit în plen, ci doar acasă, cu lumina stinsă și volumul dat încet"
Gelu Duminică a încheiat postarea în aceeași notă ironică, spunând că atașează dovada că "nu este parlamentar și că știe să dea skip la reclame", așteptând aprobarea autorităților.
"Atașez dovada că nu sunt parlamentar și că știu să dau skip la reclame. Aștept aprobarea.....", a scris Gelu Duminică pe Facebook.































Comentează