General Dynamics și Rheinmetall încearcă să obțină un contract de 45 de miliarde de dolari al Armatei SUA

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-06-2023

Actualizat: 27-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia.org

Armata americană a anunțat luni că a selectat General Dynamics și Rheinmetall pentru a concura în vederea înlocuirii vehiculului de luptă Bradley, într-o tranzacţie care ar putea valora peste 45 de miliarde de dolari pentru firma câștigătoare. Cele două companii, selectate dintr-un grup inițial de cinci, vor primi contracte pentru a dezvolta proiecte digitale detaliate și, ulterior, prototipuri pentru testare, scrie Rador.

Valoarea totală de atribuire pentru ambele contracte este de aproximativ 1,6 miliarde de dolari. Un singur câștigător al competiției va primi un contract de producție în 2027, au declarat oficiali ai armatei americane, cu punerea în funcțiune a primelor vehicule în 2029. Armata SUA a declarat că va decide până în 2027 câte vehicule va cumpăra.

Înlocuirea vehiculului de luptă Bradley face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare la nivelul armatei americane, care include eforturi de îmbunătățire a preciziei de tragere pe distanțe lungi, modernizarea apărării antirachetă și dezvoltarea unui nou vehicul de luptă și a unui nou elicopter. Denumit vehicul de luptă mecanizat de infanterie XM30, noul vehicul șenilat va avea un motor hibrid-electric, va putea transporta până la șase pasageri și va include un tun de 50 de milimetri montat pe turelă, precum și alte mitraliere și arme antitanc.

Unele dintre funcțiile vehiculului ar urma să fie autonome, au declarat oficialii armatei. Armata SUA s-a străduit să înlocuiască Bradley-ul de-a lungul mai multor ani, o încercare anterioară fiind abandonată. Se anticipează că două dintre vehicule ar putea încăpea în burta avionului de marfă C-17, unul dintre cele mai mari avioane folosite în mod obișnuit de armată pentru a transporta echipamente militare.

Potrivit proiectului, companiile vor trebui să livreze până la 11 prototipuri de vehicule și alte echipamente. Grupul inițial de cinci contractori a inclus Point Blank Enterprises, Oshkosh Defense și BAE Systems Land and Armaments.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri