Geoană, acuzat că joacă alături de Moscova

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-01-2015

Actualizat: 20-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mircea Geoană este aproape să-şi lanseze un nou partid, alături de Marian Vanghelie şi alţi foşti colegi din PSD. Fostul lider social-democrat a vorbit despre noua formaţiune şi planurile de intrare la guvernare şi cu Victoria Nuland. Ulterior, Geoană s-a văzut pus la punct de Ambasada SUA, pentru declaraţii despre o aşa-zisă susţinere de care s-ar bucura iniţiativa sa politică din partea americanilor.

Vezi şi: Ambasada SUA, nevoită să dea o dezminţire după declaraţiile lui Mircea Geoană

În contextul acestei situaţii diplomatice de-a dreptul ciudate, Mircea Geoană este acuzat de adversari că ar juca alături de Moscova în demersul său politic. Acesta ar avea un adevărat istoric filorus.

Mircea Geoană a efectuat pe 27 aprilie 2009 o vizită privată la Moscova. Acesta s-a întâlnit în secret cu unul dintre consilierii preşedintelui Medvedev. Întâlnirea ar fi fost aranjată de Boris Golovin (presupus ex-ofiţer GRU), om de afaceri cu interese în domeniul energetic din România. Discuţiile au durat peste două ore şi au avut că tema privatizarea Romgaz, chestiuni legate de energie. Geoană a călătorit cu un avion Ţiriac Air şi a stat la Hotel Metropol din Moscova. Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, a confirmat vizita respectivă.

La momentul respectiv Mircea Geoană era atât Preşedintele Senatului, cât şi vicepreşedinte al CSAT. A două zi după vizită secretă a lui Mircea Geoană la Moscova, acesta a participat la o şedinţa CSAT. Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT din 28 aprilie 2009 s-a aflat şi un punct referitor la strategia energetică a României.

Potrivit unei anchete realizate în 2006 de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Boris Golovin se prezintă drept un fost membru al forţelor speciale ale armatei din fosta Uniune Sovietică (ex ofiţer GRU). În România, însă, Boris Golovin este reprezentantul firmei ruseşti ZIOMAR Engineering Company, firma care face parte dintr-un consorţiu numit EM Alliance-Atom. În acest consorţiu, statul rus, prin firma TVEL Atomoenergomash, deţine 51% din acţiuni. EM Alliance-Atom este un gigant rusesc activ în domeniul energiei nucleare.

Potrivit EVZ, Golvin a fost colonel în trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse. Reprezintă în România interesele lui Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin, doi oligarhi ruşi, parteneri ai evazionistului mondial Mark Rich.

Golovin era asociat şi unul dintre administratorii firmei Global Internaţional 2000. Potrivit Business Standard, compania este unul dintre principalii furnizori de cărbune rusesc, printre clienţii săi numărându-se termocentralele de la Deva, Iaşi sau Suceava. Conform declaraţiilor lui Boris Golovin, Global Internaţional 2000 elaborează proiecte în domeniul construcţiilor energetice şi întocmeşte studii de fezabilitate.

Mircea Geoană a mai efectuat o vizită (oficială) la Moscova în septembrie 2008, în calitate de preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului. În acel moment, Mircea Geoană a făcut câteva declaraţii proruse.

Alte demersuri politice ale lui Mircea Geoană

Geană a anunţat o nouă construcţie politice, pe dată de 24 noiembrie 2011, la Căminul Cultural din Dăbuleni. La apelul lui Mircea Geoană de mobilizare au răspuns doar câteva zeci de persoane din Dăbuleni. După întâlnirea cu localnicii din Dăbuleni nu s-a concretizat nicio nouă formaţiune politică nouă condusă de Mircea Geoană.

Pe 16 martie 2012, Mircea Geoană a lansat o platforma apolitică, numită „România noastră”. Platforma nu s-a bucurat de succes. Iniţiativa lui Geoană la Dăbuleni a venit după e a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului României cu 112 voturi "pentru", 5 abţineri şi 2 voturi "împotriva", fiindu-i retras sprijinul politic de către PSD (2 noiembrie 2011).

La dată de 13 noiembrie 2011, Comisia de Integritate a PSD a decis să propună excluderea lui Mircea Geoană din partid, după ce la dată de 14 decembrie 2010 Geoană a fost sancţionat de conducerea PSD cu suspendare de şase luni pentru afirmaţii considerate dăunătoare partidului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri