Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Geoffrey Rush a câştigat procesul pentru defăimare intentat tabloidului Daily Telegraph

deadline.com
Geoffrey Rush

Actorul Geoffrey Rush a câştigat procesul pentru defăimare intentat tabloidului Daily Telegraph al News Corp., după ce un judecător de la o curte de justiţie din Australia a spus că publicaţia nu a dovedit cele susţinute, scrie news.ro.

Într-un proces care a durat 13 zile la finalul lui 2018, actorul celebru pentru rolul din filme ca „The King's Speech” şi „Quills” a acţionat în judecată Telegraph, după ce a publicat în 2017 pe prima pagină articole care susţineau că Rush a avut un comportament indecent în timpul repetiţiilor la spectacolul „King Lear” al Sydney Theatre Company din 2015 şi 2016.

Avocaţii lui Rush au susţinut că ziarul a sugerat că el este un „pervers”, un „prădător sexual” şi că se face vinovat de „agresiune sexuală”. Actorul a susţinut că aceste acuzaţii sunt false, iar ziarul nu a reuşit să dovedească că are dreptate.

Actorul cere daune de până la 20 de milioane de dolari, iar dacă va fi stabilit această sumă, ar fi cea mai mare plată dintr-un proces de defăimare din Australia.

Citește și: Patru schelete de dinozauri din perioadele Jurasic şi Cretacic superior vor fi scoase la licitaţie

În decembrie 2017, Geoffrey Rush a renunţat la preşedinţia Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA), la câteva zile după ce Sydney Theatre Company a dezvăluit că a primit o plângere privind „comportamentul indecent” al artistului.

Rush a obţinut, în luna februarie 2018, un ordin de restricţie temporar împotriva tabloidului australian The Daily Telegraph.

Născut pe 6 iulie 1951, Geoffrey Rush a fost premiat cu Oscar în 1997 pentru rolul din „Shine” şi a mai primit alte trei nominalizări la premiile Academiei americane de film - pentru „The King's Speech” (2010, rol secundar), „Quills” (2000, rol principal) şi „Shakespeare in Love” (1998, rol secundar). În plus, actorul este cunoscut şi pentru rolul căpitanului Barbarossa din filmele francizei „Piraţii din Caraibe”. El a jucat rolul lui Albert Einstein în primul sezon al serialului „Genius”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.