George Simion sare în apărarea lui Călin Georgescu și cheamă lumea la protest: 'Astea sunt minciuni, fabricații. Vrem să vedem dovezi concrete'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 26-02-2025 18:16

Actualizat: 26-02-2025 20:36

Article thumbnail

Sursă foto: AUR

UPDATE 18.36: Avem nevoie de democrație, toată lumea s-a trezit și e cu ochii pe noi, a declarat liderul AUR, George Simion, după ce Călin Georgescu a ieșit de la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Avem nevoie de democrație, toată lumea s-a trezit și e cu ochii pe noi. Este important să revenim la democrație”, spune Simion.

El cheamă, din nou, cetățenii la protestul programat pentru sâmbătă în centrul Capitalei, în sprijinul lui Călin Georgescu.

„Este important ca fiecare român, care are două picioare, să vină sâmbătă la universitate”, declară liderul AUR.

ȘTIREA INIȚIALĂ - Liderul AUR, George Simion, face apel către cetățeni să participe la protestul programat pentru sâmbătă în centrul Capitalei, în sprijinul lui Călin Georgescu. Simion a sugerat că ar avea loc o „lovitură de stat" împotriva „candidatului votat de români”.

„Vă rog pe fiecare român să nu asistați pasiv la această lovitură. Vă rog pe fiecare român, dacă nu puteți veni aici, la parchet, să veniți sâmbătă, să umpleți centrul Capitalei", a declarat George Simion.

„Am sunat deja cunoscuți prieteni din Europa, arată 10 milioane de euro pe care i-au găsit și un bilet spre Moscova, pe care i-au găsit la Potra. Ce legătură are Călin Georgescu, care a fost votat de români, cu acest Horațiu Potra? Și, mai exact, Horatiu Potra era omul sistemului. Astea sunt minciuni, fabricații. Vrem să vedem dovezi concrete”, a declarat Simion.

Simion reclamă lipsa de probe în acuzațiile aduse, considerând situația o tactică politică menită să împiedice schimbarea de putere: „De aceea au pus moțiunea vineri și de aceea tremură de frică pentru protestul de sâmbătă”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri