George Simion și jocul dublu din Parlament: A mers pe sârmă, dar a reușit să supere și capra, dar și varza. Doar SOS România a votat împotrivă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 12-03-2026 09:11

Actualizat: 12-03-2026 09:26

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Parlamentul României proiectul de hotărâre privind solicitarea președintelui României, înaintată la propunerea prim-ministrului după consultarea CSAT. Liderul AUR, George Simion, a fost în miezul scandalului și a contrariat pe toată lumea. În timp ce, în mesajele publice, se arată un mare susținător al SUA și al curentului MAGA, când a venit vorba să arate asta în practică, a reușit să facă un joc dublu de toată frumusețea. AUR n-a votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”.

Singurii parlamentari care și-au asumat o poziție foarte clară au fost cei de la SOS România și cei afiliați grupului, care au votat împotrivă. În schimb, George Simion a făcut un joc dublu și a acuzat procedura din Parlament, pentru a masca votul împotriva americanilor.

Pentru George Simion jocul dublu a fost o necesitate. Electoratul AUR s-a manifestat clar împotriva aducerii de armament american în România, dar în același timp trebuia să țină cont și de faptul el joacă public în tabăra MAGA.

SOS România a votat împotrivă

  • Ana-Marcela Baș – deputat SOS RO

  • Ciprian Ciubuc – deputat neafiliat

  • Andreea-Petronela Cîmpianu – deputat SOS RO

  • Dumitru Coarnă – deputat neafiliat

  • Codruța-Maria Corcheș – deputat POT

  • Ionel Goidescu – deputat SOS RO

  • Tudor Ionescu – deputat SOS RO

  • Ilie Simona-Elena Macovei – deputat SOS RO

  • Dumitru Manea – senator neafiliat

  • Sorin-George Oltenașu – deputat SOS RO

  • Nini-Alexandru Pascalini – deputat SOS RO

  • Paul-Ciprian Pintea – senator neafiliat

  • Gheorghe-Petru Pîclișan – deputat neafiliat

  • Aurora-Tasica Simu – deputat neafiliat

  • Elena-Laura Toader – deputat SOS RO

  • Mihai-Adrian Țiu – deputat SOS RO

  • Mariana Vârgă – deputat neafiliat

  • Vlad-Andrei Vidra – deputat SOS RO

protest aur baze americane

George Simion, scandal în Parlament

Dezbaterile din Parlament privind cererea Statelor Unite de a trimite forțe și echipamente în România au degenerat astăzi în acuzații și tensiuni între partidele politice. George Simion, liderul AUR, a intervenit pentru a da replică.

Camera Deputaților și Senatul s‑au reunit în ședință comună pentru a analiza solicitarea SUA de a disloca temporar în România avioane‑cisternă, sisteme de comunicații și personal militar cu caracter defensiv. Decizia survine după o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, într-un context tensionat cauzat de criza din Orientul Mijlociu și preocupările legate de securitatea regională, parteneriatul strategic România–SUA și implicarea NATO.

În timpul dezbaterilor, Paul Dimitriu, deputat USR, a acuzat AUR că „ține cu Putin”, ceea ce a generat vociferări din partea parlamentarilor AUR. Sorin Grindeanu a avertizat că va dispune evacuarea celor care tulbură ordinea ședinței.

George Simion a luat apoi cuvântul pentru a calma tensiunile și a clarifica poziția partidului său: „Îmi cer scuze pentru tonul necivilizat folosit de colegul meu. Eu vreau să vă spun că noi respectăm politicile America First ale președintelui Trump și de aceea în România punem loc ceea ce ar trebui să o faceți și dumneavoastră. Nu să jigniți! Dacă admiri și te racordezi la un curent internațional de gândire politică, nu înseamnă că trebuie să fiți slugoi, cum sunteți voi.”

Dezbaterile continuă, iar votul asupra cererii SUA va stabili dacă echipamentele și personalul militar american vor fi dislocate temporar pe teritoriul României.

Alina Gorghiu l-a taxat pe George Simion

Deputatul PNL Alina Gorghiu i-a transmis, joi, un mesaj liderului AUR, George Simion, după ce parlamentarii formaţiunii au făcut scandal în Parlament, când s-a dezbătut dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane: ”Păi ce faci, mă, Simioane? Nu erai tu cel mai «MAGA dintre MAGA»?”. Gorghiu afirmă că ”patriotismul nu se face doar din vorbe şi live-uri pe Facebook”, ci prin decizii asumate prin vor în Parlament. ”Sau nu ţi-au dat iar voie prietenii ăia de la... Moscova”, a mai afirmat Gorghiu.

”Păi ce faci, mă, Simioane?

Nu erai tu cel mai «MAGA dintre MAGA»?

Nu erai tu marele prieten al Americii?

Când SUA întăresc securitatea NATO şi folosesc baza de la Mihail Kogălniceanu pentru operaţiuni defensive, tu şi AUR fugiţi de vot şi faceţi scandal”, a scris, joi, pe Facebook, deputatul liberal Alina Gorghiu.

Aceasta a adăugat că ceea ce au făcut parlamentarii AUR şi George Simion nu este patriotism: ”Păi ce faci mă, Simeone? Ăsta e patriotismul? Că ăla nu se face doar din vorbe şi live-uri pe Facebook, se face prin decizii concrete în Parlament care apără România. Sau nu ţi-au dat iar voie prietenii ăia de la... Moscova”.

Cum s-a văzut prezența pe partide

Pe baza listei nominale a votului electronic, rezultă o imagine mai nuanțată decât scorul final din plen. Pentru partidele din coaliție, datele arată nu doar cine a votat, ci și cine a lipsit.

Pentru Camera Deputaților, PSD are 93 de deputați în grup, dintre care 86 au fost prezenți și 7 au lipsit. PNL are 51 de deputați, dintre care 45 au fost prezenți și 6 au lipsit. USR are 40 de deputați, dintre care 39 au fost prezenți și 1 a lipsit. UDMR are 22 de deputați, dintre care 15 au fost prezenți și 7 au lipsit.

Pentru Senat, PSD are 36 de senatori în grup, dintre care 26 au fost prezenți și 10 au lipsit. PNL are 22 de senatori, dintre care 20 au fost prezenți și 2 au lipsit. USR are 19 senatori, dintre care 16 au fost prezenți și 3 au lipsit. UDMR are 10 senatori, dintre care 5 au fost prezenți și 5 au lipsit.

Lista absenților

Deputați PSD absenți: 7

Sandu Viorica, Țintă Ștefan, Hagiu Augustin-Florin, Holban Georgeta-Carmen, Marinescu Radu, Peța-Ștefănescu Eliza-Mădălina, Ponta Victor-Viorel.

Deputați PNL absenți: 6

Roșca Mircea, Stănescu Vetuța, Stroe Ionuț-Marian, Gheorghe Andrei Daniel, Moisin Radu-Marin, Sighiartău Robert-Ionatan.

Deputați USR absenți: 1

Năsui Claudiu-Iulius-Gavril.

Deputați UDMR absenți: 7

Csoma Botond, Miklós Zoltán, Szabó Ödön, Kolcsár Anquetil-Károly, Kulcsár-Terza József-György, Molnar Andrei, Zakarias Zoltán.

Senatori PSD absenți: 10

Zamfir Daniel-Cătălin, Graur Cătălin, Bică Andra, Corlățean Titus, Federovici Doina-Elena, Floroiu Ionel, Mălăiescu Luca, Resmeriță Cornel-Cristian, Stoiciu Victoria, Carp Ionel.

Senatori PNL absenți: 2

Niculescu-Țâgârlaș Cristian-Augustin, Horga Maria-Gabriela.

Senatori USR absenți: 3

Spătaru Elena-Simona, Alexandru Victoria-Violeta, Mircescu Ion-Narcis.

Senatori UDMR absenți: 5

Fejér László-Ődőn, Antal István-Loránt, Cseke Attila-Zoltan, Kondor Ágota, Novak Levente.

Cine s-a abținut

  • Dumitrița Albu – deputat neafiliat

  • Mădălin-Laurențiu Făget – deputat neafiliat

  • Sergiu-Lucian Matei – deputat POT

  • Corneliu Negru – senator AUR

  • Paul Stănescu – senator PSD

Parlamentarii prezenți care nu au votat

  • Alexandru Popa – deputat PNL

  • Gabriela Porumboiu – deputat POT

Concluzia votului

Votul de miercuri a transmis două semnale simultane. Pe de o parte, Parlamentul a aprobat cu o majoritate largă solicitarea venită după CSAT, consolidând linia strategică de cooperare militară cu Statele Unite. Pe de altă parte, analiza detaliată a prezenței arată că în interiorul partidelor care au susținut hotărârea au existat numeroase absențe.

Unele dintre aceste absențe pot avea explicații obiective, însă în altele pare să fi fost vorba despre o evitare deliberată a votului într-un moment politic sensibil. Nu toți parlamentarii au dorit să își asume explicit un vot într-o decizie strategică cu implicații militare. Un caz interesant este cel al lui Paul Stănescu, fost secretar general al PSD, singurul social-democrat care, deși prezent, nu a votat „DA”. O surpriză a fost și grupul PACE de la Senat, format din foști parlamentari SOS și POT, care a avut șase senatori prezenți, toți votând „DA”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură4°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri