Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania ar putea să prelungească izolarea până pe 3 mai

steag germania

Restricţiile cu privire la deplasare care au intrat în vigoare luna trecută în Germania în vederea unei opriri a răspândirii noului coronavirus urmează să fie prelungite până cel puţin la 3 mai, dezvăluie în ediţia de miercuri cotidianul economic Handelsblatt, care citează agenţia germană de presă DPA, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Citește și: Incredibil! Iată ce medicament este pe lista OMS pentru combaterea Covid-19

Guvernul Angelei Merkel a examinat o relaxare a măsurilor cu privire la comerţul cu amânuntul - începând de la 20 aprilie -, potrivit unor oficiali care au participat la o reuniune între cancelar şi conducătorii landurilor.

Merkel participă miercuri la o şedinţă de Guvern prin videoconferinţă, după care discută cu conducătorii celor 16 landuri germane despre o eventuală relaxare a măsurilor de izolare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.