Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania dă o lecție Europei: elimină taxele la energie pentru a reduce facturile oamenilor

finanzaonline.com
germania alegeri

Guvernul german ar putea elimina în acest an o suprataxă pe facturile de electricitate utilizată pentru a sprijini energia regenerabilă, pentru a ușura presiunea costurilor în creștere ale energiei asupra a milioane de gospodării, a declarat sâmbătă co-liderul social-democrat (SPD) Lars Klingbeil.

Conform Reuters, cele trei partide aflate la guvernare în Germania au convenit, în acordul de coaliție prezentat în noiembrie, să elimine așa-numita taxă EEG de pe facturile de electricitate începând cu 1 ianuarie 2023, informează Mediafax.

"Examinăm acum dacă poate fi devansată", a declarat Klingbeil în marja unei reuniuni a SPD, partidul cancelarului Olaf Scholz.

Suprataxa a fost redusă cu 43% de la 1 ianuarie, dar se preconizează că va costa în continuare gospodăriile în medie 222 de euro în acest an.

Klingbeil a declarat că guvernul trebuie să facă mai mult pentru a sprijini consumatorii care se confruntă cu creșterea costurilor pentru încălzire și iluminat, de unde și discuțiile dintre SPD și partenerii săi de coaliție minori.

Aproximativ 4,2 milioane de gospodării germane își vor vedea facturile la electricitate crescând în medie cu 63,7% în acest an, în timp ce 3,6 milioane se vor confrunta cu facturi la gaze cu 62,3% mai mari decât în 2021, deoarece furnizorii vor transfera costurile record de vânzare cu ridicata, arată datele din industrie.

La fel ca multe alte țări, Germania se află în pragul unei crize energetice de când, anul trecut, ridicarea restricțiilor COVID-19 a dus la o cerere uriașă pentru gaze naturale, ceea ce a dus la creșterea prețurilor la gaze, la produsele de bază conexe și la permisele de emisii de carbon la cel mai ridicat nivel din ultimii ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.