Germania vrea să-l distrugă economic pe Vladimir Putin: 'Lucrăm la un embargo cu măsuri care să-l afecteze zilnic pe Vladimir Putin'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 04-04-2022

Actualizat: 04-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: TASS

Ministrul german al Economiei a declarat că Germania lucrează la impunerea unui embargo ”cu măsuri care să îl afecteze zilnic pe Putin” şi vizează independenţa faţă de gazele, cărbunele şi petrolul ruseşti, relatează BBC, informează News.ro.

”Lucrăm la impunerea unui embargo, cu măsuri care să îl afecteze zilnic pe Putin. Suntem pe drumul cel bun şi săptămâna aceasta vom face mai multe progrese în acest sens”, a spus Habeck.

”Lucrăm la independenţa faţă de gazele, cărbunele şi petrolul ruseşti”, a mai afirmat ministrul german al Economiei.

Habeck susţine că înainte de invazia Rusiei în Ucraina, 35% din petrolul Germaniei provenea din Rusia, iar în prezent importurile reprezintă doar 25%. În declaraţiile anterioare, oficialul german a spus că, de la începutul invaziei ruse, dependenţa Germaniei de gazele ruseşti a scăzut de la 55% la 40%.

Noi sancţiuni împotriva Rusiei vor fi decise săptămâna aceasta, ca urmare a atrocităţilor din Bucea şi din alte părţi ale Ucrainei, a spus el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri