DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Germania: Record de creștere a populației în 2015

steag_germania

Germania a înregistrat în 2015 cea mai mare creștere a populației de după reunificarea acestei țări, ca urmare a afluxului de migranți pe întreg teritoriul german, aflux care s-a cifrat la peste un milion de oameni, a anunțat vineri Institutul de Statistici din Wiesbaden, informează AFP și Reuters.

Populația Germaniei se ridica la 82,2 milioane de locuitori la sfârșitul anului trecut, ceea ce reprezintă o creștere 1,2%, adică aproximativ 978.000 mai mulți locuitori în comparație cu 2014.

Aceasta este "cea mai mare creștere a populației din Germania de după 1992, când s-a înregistrat o creștere cu 700.000 de persoane", a precizat institutul într-un comunicat.

Aproximativ 8,7 milioane de cetățeni străini trăiau în Germania la sfârșitul lui 2015, o creștere de 14,7%, și 73,5 milioane de germani, o scădere de 0,2%.

Fără sosirea masivă de refugiați, majoritatea veniți din Siria, Irak sau Afganistan, populația Germaniei ar fi scăzut, subliniază institutul.

Germania, care se confruntă cu îmbătrânirea populației și o natalitate scăzută, a înregistrat cu 188.000 de decese mai mult decât nașteri. Deficitul de nașteri s-a acutizat și mai mult în raport cu 2014, când numărul acestora se ridica la 153.000.

Dezbaterea internă cu privire la beneficiile și inconvenientele migrației s-a amplificat în urma creșterii numărului de atacuri violente comise asupra civililor în Germania, o parte dintre acestea fiind revendicate de militanți ai grupării Stat Islamic (SI).

Anul viitor urmează să aibă loc alegeri, iar unii politicieni germani susțin că afluxul de migranți va permite să fie depășită deficiența de mână de lucru, în condițiile îmbătrânirii populației și a reducerii ratei de natalitate. Alții atenționează că un număr atât de mare de migranți, mulți dintre ele cu probleme în ceea ce privește cunoașterea limbii germane, va constitui o grea povară pentru serviciile sociale ale statului.

În toate cele 16 landuri ale Germaniei s-a înregistrat o creștere a populației, în condițiile în care solicitanții de azil sunt răspândiți pe întreg teritoriul german.

AGERPRES

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.