Discuţia între cei doi oficiali a avut loc după o conversaţie telefonică luni între şeful diplomaţiei germane şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în care aceştia au convenit că membrii NATO trebuie să discute despre viitorul tratatului INF, a precizat oficialul citat.
La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele american Donald Trump a anunţat că Washingtonul se va retrage din INF, tratat care a permis eliminarea unor rachete nucleare din Europa, deoarece Rusia ar încălca de mai mulţi ani această înţelegere. În replică, Moscova a atras atenţia că ar putea adopta măsuri de răspuns.
Tratatul a fost semnat în 1987 de ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, şi de preşedintele american de atunci, Ronald Reagan.
Acest tratat, care a interzis utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 de km, a pus capăt crizei declanşate în anii 1980 prin desfăşurarea de rachete SS-20 sovietice, cu focoase nucleare, îndreptate atunci împotriva capitalelor occidentale.
Germania vrea de la SUA să se coordoneze și cu europenii asupra tratatului INF
Ministrul de externe german Heiko Maas i-a spus secretarului de stat american Mike Pompeo, într-o convorbire telefonică marţi, că orice nouă măsură în legătură cu Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty, INF) trebuie decisă în strânsă coordonare cu partenerii săi europeni, a declarat un oficial din Ministerul de Externe german, relatează Reuters, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

3.250
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.250

100
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
100

5.115
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.115

109
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
109

4.927
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
4.927

2.222
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.222

1.330
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.330

1.453
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.453

9.325
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.325

264
România și alte state UE, notificate de CE că nu au transpus unele directive în legislația națională
264

54
Miniștrii de Finanțe din UE caută o strategie comună la scumpirea energiei
54

3.858
Planul care ar putea schimba piața energiei în Europa: O țară europeană vrea să ofere electricitate gratuită în zilele cu vânt puternic
3.858

42
Uniunea Europeană introduce o taxă de procesare pentru coletele mici din afara spațiului comunitar
42
















Comentează