Germania vrea sancțiuni urgente împotriva Rusiei

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 26-07-2014

Actualizat: 26-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Vrem reguli punctuale care pot să fie întărite rapid', a estimat Steinmeier. Dacă toate ţările UE exercită această presiune împreună, acesta va fi 'un mesaj necesar şi clar adresat Moscovei', a spus el.

La rândul său, vicecancelarul şi ministrul economiei, Sigmar Gabriel, a subliniat că trebuie vizaţi înainte de toate oligarhii. 'Noi trebuie să ajungem la asta săptămâna viitoare', a insistat el.'Trebuie să îngheţăm conturile lor bancare în capitalele europene şi să le retragem autorizaţia de a călători', a mai spus ministrul economiei.

Comisia Europeană a anunţat vineri că UE este pregătită să aplice de săptămâna viitoare sancţiuni economice împotriva Rusiei pentru implicarea sa în criza din Ucraina. Acestea vor fi sancţiuni economice de anvergură, privind accesul la pieţele financiare, vânzările de arme, tehnologiile sensibile în domeniul energiei şi articole cu dublă utilizare militară şi civilă.

UE şi-a înăsprit poziţia după prăbuşirea în 17 iulie a unui avion malaezian în estul Ucrainei, atribuită unui tir cu rachetă al separatiştilor proruşi. 

Uniunea Europeană a publicat sâmbătă o nouă listă cu 15 personalităţi şi 18 entităţi sancţionate pentru acţiuni împotriva 'integrităţii teritoriale' a Ucrainei.


sursa: agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri