Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gheorghe Ştefan (MADR): Sectorul agroalimentar din UE va fi afectat în orice scenariu al rezultatului negocierilor dintre UE şi Marea Britanie

CCIR
Brexit

Sectorul agroalimentar din UE va fi afectat în orice scenariu al rezultatului negocierilor dintre UE şi Marea Britanie, iar competiţia pe piaţa britanică va creşte datorită prezenţei post-Brexit a celor mai puternici competitori la nivel mondial, a declarat, joi, Gheorghe Ştefan, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, anunță AGERPRES.

"Având în vedere modificările iminente care vor surveni de la 1 ianuarie 2021, considerăm că sectorul agroalimentar din UE va fi afectat în orice scenariu al rezultatului negocierilor dintre UE şi Marea Britanie. Competiţia pe piaţa Marii Britanii va creşte datorită prezenţei post-Brexit a celor mai puternici competitori la nivel mondial pe care îi are agricultura româneacă astăzi şi mă refer aici la Statele Unite, Brazilia, China, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, India, Mexic, Coreea de Sud, Turcia, ţările ANDEAN, adică Columbia, Peru, Ecuador, precum şi ţările membre ale Commonwealth (producători renumiţi la nivel mondial de produse agroalimentare)", a spus Gheorghe Ştefan, la seminarul online "Sectorul agro-alimentar românesc din perspectiva schimburilor comerciale cu Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2021".

El a afirmat că, în cadrul procesului de negocieri UE-Marea Britanie, Ministerul Agriculturii a formulat o serie de recomandări specifice pentru menţinerea Marii Britanii ca partener strategic al UE în cadrul cooperării economice, şi implicit al României, cu asigurarea unor relaţii bilaterale de interes comun în domeniile: agricultură, pescuit, comerţ şi investiţii.

Citeste si: Jurnalistul Răzvan Dumitrescu are Covid-19: 'Mă simt foarte bine!'

Potrivit secretarului de stat, în contextul noilor provocări economice la nivel european şi internaţional trebuie să acordăm o importanţă deosebită oportunităţilor de afaceri în relaţia cu Marea Britanie.

"Este foarte important pentru noi toţi să atragem investiţii britanice în domeniul agroalimentar din România, să înfiinţăm companii mixte în ţara noastră în vederea derulării de activităţi antreprenoriale şi nu în ultimul rând să avem acces la noile tehnologii originare din Marea Britanie prin dezvoltarea unor parteneriate benefice ambelor ţări. Ministerul Agriculturii este direct interesat în dinamizarea fluxurilor comerciale, ţinând cont de viitoarea concurenţă pe piaţa britanică, în special pentru produsele agroalimentare care au ponderea cea mai însemnată în cadrul exporturilor româneşti către Marea Britanie. Printre aceste produse se regăsesc carne de pasăre, vinuri, cereale, preparate şi conserve din legume şi carne, produse de brutărie şi patiserie", a spus Gheorghe Ştefan.

El a menţionat că, în prezent, balanţa comercială pe relaţia cu Marea Britanie este pozitivă. Operatorii economici din ţara noastră exportă o gamă diversificată de produse agroalimentare, în principal produse cu o valoare adăugată ridicată. Excedentul comercial al României, în anul 2019 a fost de 109,9 milioane euro şi de 102,6 milioane de euro în primele 8 luni ale anului 2020.

"Pe perioada negocierilor dintre UE şi Regatul Unit, Ministerul Agriculturii a desfăşurat un proces amplu de consultare publică cu principalele asociaţii, organizaţii şi federaţii din agricultură, industria alimentară şi pescuit pentru definitivarea poziţiei sectoriale având în vedere impactul şi importanţa relaţiilor comerciale pe relaţia cu Marea Britanie. Pentru toţi cei interesaţi, pagina de internet a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale conţine informaţii relevante şi documente importante legate de procesul Brexit, inclusiv o adresă de e-mail dedicată transmiterii solicitărilor dumneavoastră. Un domeniu de interes pentru operatorii economici din România îl constituie asigurarea protecţiei juridice a drepturilor de proprietate intelectuală în cazul produselor româneşti recunoscute prin sistemele europene de calitate, în principal pentru produsele cu indicaţie geografică protejată şi denumire de origine protejată. Aici bineînţeles vorbim despre vinuri şi băuturi spirtoase, fructe şi legume, preparate din fructe, produse lactate, preparate din carne, produse de pescuit şi acvacultură", a mai spus Gheorghe Ştefan.

Citește și: Tensiune uriaşă înainte de noua rundă de negocieri: PNL 'fierbe' din cauza USR-PLUS (surse)

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat joi un seminar ce a avut ca tematică principală reglementările şi procedurile post-Brexit privind exportul/importul de animale vii, produse de origine animală şi non-animală, medicamente de uz veterinar şi călătoria cu animale de companie.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) şi Direcţia Generală a Vămilor (DGV).

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (UK) a părăsit Uniunea Europeană (UE) la data de 31 ianuarie 2020, astfel încât, în acest moment, se află în perioada de tranziţie care se va finaliza la 31 decembrie 2020.

În consecinţă, prin părăsirea pieţei unice UE şi a uniunii vamale, noi reglementări vor fi implementate începând cu data de 1 ianuarie 2021, pe relaţia cu Regatul Unit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.