Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gheorghiță, despre vaccinarea copiilor: Avem copii care sunt cunoscuţi cu afecţiuni cronice, afecţiuni care expun unui risc crescut să facă o formă gravă

Medic Hub
vaccinare copii

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a explicat că este importantă vaccinarea copiilor, mai ales a celor care au afecţiuni cronice, el dând exemplu Sindromul Down, care creşte de zece ori riscul de deces din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, potrivit news.ro

În ceea ce priveşte reacţiile adverse observate la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, ele sunt aceleaşi ca la celelalte categorii.

"Avem copii care sunt cunoscuţi cu afecţiuni cronice, afecţiuni care expun unui risc crescut să facă o formă gravă de boală şi chiar decese. Şi aici mă refer la copiii cu afecţiuni neuro-psihiatrice. Sindromul Down creşte de zece ori riscul de deces din cauza maladiei COVID-19.

Obezitatea, bolile cronice renale, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, diabetul de tip I care sunt întâlnite încă de la vârstă fragedă, sunt afecţiuni care expun aceşti copii unor riscuri prin complicaţii prin maladia COVID-19”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Digi24, duminică seara.

Medicul Valeriu Gheorghiţă a precizat că, şi în cazul copiilor, infecţia cu SARS CoV-2 creşte riscul de a face complicaţii.

Citește și: Discuțiile INDISCRETE despre cererile unui șef de SERVICIU `DISCRET` ...

"În urma infecţiei cu SARS CoV-2 există un risc mai mare de a face acele complicaţii de tip sindrom inflamator multisistemic, care şi el poate să aibă o serie de complicaţii grave, chiar cardiovasculare şi de altă natură pe termen lung.

Din acest punct de vedere, ţinând cont de faptul că vaccinurile COVID-19 au dovedit o scădere a riscului de infecţie asimptomatică şi implicit o scădere a riscului de transmitere, ele îşi regăsesc indicaţia cât se poate de clar şi la persoanele care au un risc cu probabilitate mică să fac o firmă severă de boală.

Avem pe de-o parte o categorie de tineri care sunt cu afecţiuni cronice, pe de altă parte avem beneficiile pe care le obţinem prin scăderea lanţului de transmitere. În felul acesta sunt familii unde unul sau doi membri au contraindicaţie de vaccinare, sunt contraindicaţii medicale şi tocmai de aceea dacă reuşim să vaccinăm mai multe persoane din aceeaşi familie îi vom proteja şi pe cei din jurul nostru”, a declarat Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a arătat că studiile pe copii au arătat că niciunul dintre cei vaccinaţi nu a dezvoltat COVID-19 la mai mult de şapte zile după cea de-a doua doză de vaccin.

"Datele din studiile efectuate au arătat un profil de siguranţă şi o imunogenitate foarte bune şi grupul celor o mie de copii care au fost vaccinaţi, comparativ cu cei nevaccinaţi, cu cei care au primit placebo, nu au dezvoltat COVID-19 la mai mult de şapte zile după cea de-a doua doză.

Comparativ cu grupul celorlalţi, care a fost nevaccinat, în care s-au identificat 16 cazuri pe o perioadă de două luni cât a fost făcută evaluarea.

Nu există eficacitate sută la sută, dar în datele culese, din acest studiu, aşa reiese, nu a fost niciun caz de COVID-19, comparativ cu lotul martor în care nu au fost vaccinaţi şi în care s-au identificat 16 cazuri.

Dar probabil nu vom vorbi de eficacitate sută la sută, însă putem vorbi de o eficacitate foarte bună”, a explicat Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte reacţiile adverse, în cazul copiilor, ele sunt aceleaşi ca la celelalte grupe de vârste.

"Reacţiile adverse similare cu grupul 16-25 de ani, cel mai frecvent s-a înregistrat disconfort la locul de administrare, stare de oboseală, durere de cap, dureri musculare, dureri articulare şi în anumite cazuri febră, frison, însă toate au fost de intensitate uşoară şi medie care au fost pasagere sub tratament simptomatic”, a declarat Ghrorghiţă.

În ceea ce priveşte contraindicaţiile vaccinului administrat copiilor, nici în acest caz nu sunt diferenţe.

"Sunt aceleaşi contraindicaţii legate de reacţia alergică cunoscută la una din componentele vaccinului sau reacţie alergică majoră la administrarea primei doze. În acel caz nu se mai recomandă administrarea celei de-a doua doze”, a subliniat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a mai explicat că este suficient ca un singur părinte sau tutore legal să îşi dea acordul pentru vaccinarea unui copil, conform cadrului legal.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România a precizat, de asemenea, că imunizarea copiilor cu vârste între 12 ani şi 16 ani ar putea începe la 1 iunie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.